Incident in miez de noapte, pe o strada din zona Vale, a municipiului Pascani. Un camion care a intrat pe strada Mihai Eminescu a agatat cablurile de telefonie mobila si internet si a rupt doi stalpi din lemn. Mai mult, unul dintre ei a cazut peste o masina parcata, care a ramas fara oglinda din dreapta. Locatarii din preajma au fost treziti din somn de zgomotele puternice produse in momentul impactului.
Un camion condus de un sofer din Miercurea-Ciuc a produs pagube insemnate pe strada Mihai Eminescu, din municipiul Pascani, in apropierea Clubului Copiilor. Conducatorul auto a intrat noaptea trecuta pe tronsonul de drum si a agatat cu prelata cablurile de telefonie mobila si internet. In urma impactului, doi stalpi au fost doborati, o masina a fost avariata iar un copac s-a rupt.
Traseul nu era destinat camioanelor de mare tonaj. Soferul, care vroia sa ajunga la un depozit de marfa dinspre Lunca Pascani, a spus ca a fost nevoit sa caute un drum secundar, din cauza faptului ca strada Garii este inchisa pentru lucrari.
Neavand indicatoare care sa interzica accesul, TIR-ul, incarcat cu pet-uri si butoaie de bere, a intrat pe strada Mihai Eminescu. In urma impactului, si o parte din marfa a fost distrusa.
Locatarii din zona au fost treziti de zgomotul puternic din momentul impactului. Ei spun ca autoritatile trebuiau sa puna indicatoare rutiere in zona, tocmai pentru a evita astfel de incidente.
Politistii au facut un proces-verbal de constatare a pagubelor si urmeaza, cel mai probabl, ca soferul masinii de mare tonaj sa plateasca prin asigurare, stricaciunile facute.