La data de 01 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliţiei Oraşului Hârlău şi Secţiei 9 Poliţie Rurală Hârlău au acţionat pentru prevenirea şi combaterea faptelor de comerţ ilicit, actelor de cerşetorie şi încălcării normelor legale de circulaţie pe drumurile publice.
Au fost verificate 5 unităţi comerciale, 29 de autovehicule, 6 atelaje hipo și legitimate 52 de persoane.
Au fost aplicate 19 sancțiuni contravenționale, în valoare de 5.710 de lei, dintre care 16 conform O.U.G nr. 195/2002 și 3 conform Legii nr. 61/1991.
De asemena, au fost reținute 1 permis de conducere și 1 certificat de înmatriculare.
Spre exemplu, un tânăr de 22 de ani, din comuna Cotnari, a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 870 de lei, fiindu-i reținut permisul de conducere pentru 30 de zile, întrucât a condus un autoturism pe DE 58, pe raza comunei Cepleniţa, cu viteza de 84 km/h, pe un sector de drum limitat la 50 km/h.
Un bărbat de 39 de ani a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1.305 de lei, fiindu-i reținut certificatul de înmatriculare, întrucât a condus o autoutilitară, pe raza comunei Coarnele Caprei, având inspecția tehnică periodică expirată.
Alt bărbat, din comuna Coarnele Caprei, a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 200 de de lei întrucât, aflându-se în stare de ebrietate, a adresat injurii unei femei.
Citeste si:
https://jurnalulregional.ro/principal/tanar-prins-de-politistii-rutieri-din-hirlau-conducand-o-masina-desi-nu-avea-permis
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani