Acasă » Administratie » KADÎR YAȘAR TELATAR, fost director Pakmaya, cetățean de onoare al Pașcaniului
pmp

KADÎR YAȘAR TELATAR, fost director Pakmaya, cetățean de onoare al Pașcaniului

KADÎR YAȘAR TELATAR, noul cetățean de onoare al municipiului Pașcani. Cine a propus acordarea titlului și cine s-a abținut

Fostul director al fabricii Pakmaya, KADÎR YAȘAR TELATAR, a primit titlul de cetățean de onoare al municipiului Pașcani. Proiectul a fost inițiat de consilierul local PNL Alexandru Nemțanu, care a lucrat o perioadă în cadrul fabricii conduse de acesta. Viceprimarul Claudiu Bodoașcă s-a abținut de la vot.

Ads

KADÎR YAȘAR TELATAR este noul cetățean de onoare al municipiului Pașcani, după ce proiectul de hotărâre a fost aprobat în ședința ordinară a Consiliului Local din luna octombrie. Propunerea a fost înaintată de consilierul local PNL Alexandru Nemțanu, care a lucrat o perioadă la fabrica Pakmaya, condusă de Telatar timp de aproximativ 20 de ani.

Potrivit explicațiilor prezentate în plen de inițiatorul proiectului, acordarea distincției are la bază contribuțiile financiare oferite de fostul director pentru modernizarea și reabilitarea unor obiective de interes public din Pașcani. Printre acestea se numără saloane din cadrul Spitalului Municipal de Urgență Pașcani, dar și unități de învățământ și grădinițe.

Alexandru Nemțanu a precizat că, înainte de introducerea proiectului pe ordinea de zi, au avut loc discuții cu actualii reprezentanți ai conducerii Pakmaya, precum și un schimb de corespondență cu KADÎR YAȘAR TELATAR. Acesta și-ar fi exprimat acordul pentru primirea titlului.

Proiectul a fost susținut de consilierii locali prezenți, cu excepția viceprimarului Claudiu Bodoașcă, care s-a abținut de la vot. În cadrul ședinței, acesta nu a oferit public o explicație pentru opțiunea sa.

Un alt consilier local PNL, Cătălin Conache, a declarat că nu l-a cunoscut personal pe fostul director, însă, după ce a analizat documentația proiectului, a considerat că acesta merită distincția. În intervenția sa, Conache a făcut și o comparație cu alți cetățeni de onoare ai municipiului, fără să nominalizeze persoane față de care ar avea rezerve.

Municipiul Pașcani are în prezent 24 de cetățeni de onoare.

About Catalin MIHAILA

Jurnalist Redactor - șef

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Accidentul cu ATV-uri de la Miroslovești: șofer arestat preventiv

Tânărul de 29 de ani implicat în accidentul cu ATV-uri de la Miroslovești a fost ...