Acasă » REGIONAL » Harlau » Acțiune a polițiștilor din Hârlău: amenzi în valoare de peste 11.000 lei în câteva ore
pmp

Acțiune a polițiștilor din Hârlău: amenzi în valoare de peste 11.000 lei în câteva ore

În noaptea de 03 noiembrie spre 04 noiembrie a.c., în intervalul orar 17.00 – 01.00, polițiștii din cadrul Poliţiei Oraşului Hârlău şi Secţiei nr. 9 Poliţie Rurală Hârlău au acţionat, pe raza de competenţă, pentru asigurarea unui climat corespunzător de siguranță publică și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

 

Au fost controlate 9 societăți comerciale și au fost verificate 42 de autoturisme și 9 atelaje hipo, fiind legitimate 118 persoane.

 

Totodată, au fost aplicate 40 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de 11.540 de lei, dintre care 21 conform Legii nr. 61/1991, 16 conform O.U.G. nr. 195/2002 și 3 conform altor acte normative.

 

De asemenea, a fost reținut un permis de conducere și au fost constatate 3 infracțiuni.

 

Spre exemplu, unbărbat, de 32 de ani, din orașul Hârlău, a fost sancționat contravențional, cu amendă, conform Legii nr. 61/1991, deoarece a provocat scandal în loc public, având un comportament deviant şi totodată adresând injurii şi expresii jignitoare.

 

 

About Eduard PANAIT

Jurnalist

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Cimitirul vechi din Pașcani rămâne la biserică. Inițiativa lui Vlad Macovei a fost votată de toți consilierii prezenți

Pășcănenii nu vor plăti taxe pentru morminte în cimitirul vechi. Consilierii au decis să rămână ...