STIRI DE ULTIMA ORA
Acasă » LIFESTYLE » Sanatate » Studiul. Mersul la biserică este mai sănătos decât sportul pentru persoanele în vârstă
pmp

Studiul. Mersul la biserică este mai sănătos decât sportul pentru persoanele în vârstă

Un studiu privind depresia în rândul vârstnicilor din Europa a descoperit că mersul la Biserică combate această boală mai eficient decât sportul, activitățile de voluntariat sau educația.

Pe de altă parte, spun cercetătorii din Londra, apartenența la un partid politic este nocivă pentru psihicul bătrânilor, pe termen lung.

Concluziile au fost clare: singura activitate care aduce fericirea cetățenilor în vârstă este mersul la biserică, sinagogă sau moschee.

”Se pare că activitățile religioase au un rol important în prevenirea depresiei. De asemenea, ele îi ajută pe oameni să treacă mai ușor peste perioade de boală. Nu ne putem da seama dacă este vorba de credința în sine sau de sentimentul pe care ți-l dă apartenența la o comunitate”, a spus dr. Mauricio Avendano.

Studiul a arătat că înscrierea într-un partid politic sprijină sănătatea mintală doar pe termen scurt. Însă pe termen lung, politica pare să mărească riscul unei depresii la cei în vârstă.

”Participanții noștri sunt entuziasmați atunci când intră într-un partid, însă, cu timpul, dacă dacă trebuie să depună un efort și nu primesc nimic în schimb, au un risc mai mare de depresie”, a completat doctorul.

Sursa www.unica.ro

About Redacția

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Cartofii de la fast-food, duşi la analize de laborator. Rezultatele sunt surprinzătoare

Suntem ţara unde cartofii prăjiţi se mănâncă aproape cu orice. Chiar şi cu… cartofi prăjiţi. ...