Polițiștii din cadrul Secției nr. 6 Poliție Rurală Pașcani au depistat, pe DJ 281, în comuna Sirețel, un tânăr, de 29 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, fiind sub influența alcoolului.
În urma testării acestuia cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Tânărul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani
