Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hârlău au oprit ieri, pentru control, pe DJ 281, în comuna Scobinţi, un autoturism, condus de un bărbat, de 48 de ani, din comuna Scobinți.
Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanţe.
Cercetările continuă.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani
