În urmă cu puțin timp s-au încheiat audiențele ținute de viceprimarul Gabriela Nedelcu în cadrul Primăriei. Pe liste s-au înscris cetățeni din Pașcani dar și suburbii. În mare, au fost prezentate probleme sociale, cetățenii solicitând sprijin financiar pentru diferite situații cu care se confrunt dar și locuințe sociale.
„Au fost înscrise mai multe persoane din oraș și suburbii cu diverse probleme iar după discuții și lămuriri au fost îndrumate la compartimentele de specialitate privind rezolvarea solicitărilor sau, acolo unde a fost cazul, problema a fost rezolvată pe loc.
Dintre acestea menționăm – ajutor financiar pentru o locuință ce a luat foc, ajutor financiar pentru înmormântare, cerere pentru acordarea de locuință socială, dar și toaletarea copacilor sau problemele pe fond funciar”, precizează cei din cadrul Primăriei Pașcani în relații cu presa.
Menționăm că audiențele au loc săptămânal, în fiecare zi de joi, iar pentru o mai bună informare și mai ales rezolvarea a problemei, cetățenii sunt rugați să depună cererile la Ghișeul Unic până în ziua audiențelor.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani
