Ieri, polițiștii din cadrul Poliţiei Oraşului Hârlău şi Secţiei nr.9 Poliţie Rurală Hârlău, au acționat, pe raza de competență, pentru , asigurarea unui climat optim de ordine şi siguranță publică și prevenirii abaterilor la regimul rutier.
Potrivit celor de la IPJ Iași, „în cadrul acțiunii, au fost verificate 36 de autovehicule și 17 atelaje hipo, fiind legitimate 109 de persoane. În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 55 sancțiuni contravenționale, în cuantum de 16.485 de lei, dintre care 10 conform O.U.G. nr. 195/2002, 33 conform Legii nr. 61/1991 și 12 conform altor acte normative. Spre exemplu, un bărbat de 43 de ani, din comuna Gropnița, a fost sancţionat contravenţional, cu amendă în cuantum de 500 de lei, conform Legii nr. 61/1991, deoarece a provocat scandal în loc public”.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani
