Zilele trecute, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași au oprit, pentru control, pe raza municipiului Iași, un autoturism, condus de un tânăr, de 21 de ani, din comuna Mircești.
În urma verificărilor efectuate în bazale de date, s-a constatat faptul că acesta circulă pe drumurile publice cu număr de înmatriculare fals. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de Punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat. Cercetările continuă.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani