Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hârlău au pus ieri în aplicare un mandat de executare a pedepsei de un an, 10 luni și 20 de zile închisoare, emis de Tribunalul Iași, pe numele unui bărbat, de 52 de ani, din orașul Podu Iloaiei. Acesta a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
În baza mandatului de executare a pedepsei închisorii, bărbatul a fost încarcerat în Penitenciarul Iași, în vederea executării pedepsei.
La aceeași dată, polițiștii din cadrul Secției nr. 9 Poliție Rurală Hârlău au identificat un tânăr, de 29 de ani, din comuna Cotnari, bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat. Din cercetările efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că, la aceeași dată, acesta ar fi sustras o cabalină aparținând unei femei, de 38 de ani, din localitate. Prejudiciul a fost recuperat, fiind restituit persoanei vătămate. Cercetările continuă.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani

Un comentariu
Pingback: Activități preventive a polițiștilor din Hârlău cu amenzi de peste 4.500 lei | Jurnalul Regional