STIRI DE ULTIMA ORA
Acasă » REGIONAL » Iasi » Aproape două milioane de euro au fost obținute de UAT-uri prin Grupul de Acțiune Locală Iași cât și oameni de afaceri
pmp

Aproape două milioane de euro au fost obținute de UAT-uri prin Grupul de Acțiune Locală Iași cât și oameni de afaceri

Fonduri nerambursabile accesate de primăriile din zona rurală prin Grupurile de Acțiune Locală din Iași. Sumele alocate și accesate atât de primării cât și oameni de afaceri  sunt destinate dezvoltării din mediul rural. Potrivit unei statistici, în total au fost accesate aproape 2 milioane de euro. Cu banii primiți beneficiarii vor înființa ferme agricole, apicole sau vor investi în mici afaceri cu specific agricol în comunele de unde provin.

Grupurile de Acțiune Locală (GAL) sunt programe cu parteneriate de tip public-privat. Acestea au un rol important în mediul rural, contribuind la dezvoltarea zonei de pe raza teritoriului de activitate (mai multe comune grupate), având propriile bugete de finanțare a proiectelor. Județul Iași dispune de 12 GAL-uri cum ar fi: GAL Codrii Pașcanilor, GAL Iași Sud-Vest, GAL Siret-Moldova, GAL Microregiunea Belcești-Focuri, GAL Stejarul, GAL Stejarii Argintii, GAL Colinele Iașilor, GAL Valea Prutului, GAL Poiana Vlădicăi, GAL Ștefan cel Mare, GAL Dealurile Bohotinului.

Sesiunile de finanțare vor continua și în perioada următoare iar, la fel ca și până acum, pot accesa fonduri pe lângă Unitățile Administrativ Teritoriale (UAT) și administratorii de firme care își doresc dezvoltarea afacerii în mediul rural.

About Catalin MIHAILA

Jurnalist Redactor - șef

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Cât ne costă munca la negru. România rămâne în fruntea UE, iar nota de plată nu se oprește la taxele neîncasate

Munca la negru este, prin definiție, greu de măsurat. Nu apare integral în registre, declarații ...