Polițiștii pășcăneni au întocmit dosar penal pe numele unui bărbat din comuna Ciohorăni. Astfel, în cursul zilei de ieri, un bărbat de 40 ani, care se deplasa cu mașina pe drumurile comunale, a fost oprit pentru un control de rutină. Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
„Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Cercetările continuă”, precizează cei de la IPJ Iași.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani