Aleșii locali din cadrul Consiliului Local al comunei Lespezi sunt nemulțumiți de lucrările efectuate din banii publici de către cei din conducerea administrativă. Cei de la Pro România spun că sunt lucrări făcute de mântuială, folosindu-se bani publici. Ar fi vorba despre suma de 60.000 lei alocată pentru construirea unui gard la școala din satul Dumbrava din comună. Sătenii așteaptă această investiție de câțiva ani buni iar acum când în sfârșit se implementează se face în bătaie de joc.
„România lucrului bine făcut sau a lucrului făcut de mântuială! Bătaie de joc față de cetățenii satului DUMBRAVA! De 20 ani se așteaptă construirea unui gard la școală. Anul acesta în lista de investiții a fost prinsă suma de 60 000 RON pentru Reabilitare împrejmuire Școală DUMBRAVA. S-a discutat în Consiliul local ca acest gard să fie construit aliniat cu gardul de la Biserică pentru a se putea construi ulterior o alee pietonală. Realitatea este cu totul alta! Nu s-au scos cioatele de la salcâmi, nu s-a nivelat terenul, nu s-a săpat fundația acestui gard! Astăzi am văzut că acest gard se montează peste acele cioate, în niște găuri cât o sticla de 0,5 ml. O bătaie de joc în condițiile în care iarna zăpada ajunge la 2 m în zona respectivă! Împrejmuirea unei școli este o lucrare publică realizată din bani publici, care nu trebuie făcută așa după ureche. Necesită respectarea unei documentații tehnice privind adâncimea de fundare, detalii de armare, clasa de beton utilizat, etc. În calitate de consilier local îmi exprim nemulțumirea față de ceea ce se construiește acolo, și voi solicita în Consiliul local documentația tehnică și autorizația de construcție în baza căreia se realizează aceasta cheltuială”, precizează cei de la Pro România Lespezi pe Facebook.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani


