STIRI DE ULTIMA ORA
Acasă » Administratie » Târgul de Crăciun a încurcat planurile administrației locale. Sensurile unice, amânate
pmp

Târgul de Crăciun a încurcat planurile administrației locale. Sensurile unice, amânate

Dacă zilele trecute administrația locală promitea că în maximum o săptămână de zile două străzi cu probleme rutiere din Pașcani vor deveni sens unic, planurile s-au schimbat. Strada Izvoarelor cu strada Mihai Eminescu din zona Vale urmează a fi amenajate din punct de vedere rutier până la sfârșitul acestui an. Viceprimarul Cristian Rățoi a spus că oamenii de la Serviciul de Gospodărie Comunală au fost împărțiți pe activități cum ar fi toaletări copaci și mai apoi cu amenajarea Târgului de Crăciun. Cum sunt puțini angajați, nu s-a reușit să se respecte promisiunea. Însă, spune edilul local, gropile pentru instalarea semnelor rutiere vor fi făcute cât mai repede posibil iar până la sfârșitul anului sensul unic, de la Piață – intersecția străzii Ceferiștilor cu strada Izvoarelor – strada Mihai Eminescu până la Biserica „Sf. Vineri”, va fi realizat.

Pe această temă citește și:

De săptămâna viitoare, alte două străzi din Pașcani vor avea sens unic

About Catalin MIHAILA

Jurnalist Redactor - șef

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Cât ne costă munca la negru. România rămâne în fruntea UE, iar nota de plată nu se oprește la taxele neîncasate

Munca la negru este, prin definiție, greu de măsurat. Nu apare integral în registre, declarații ...