În România, aproape nicăieri nu mai poți să-ți faci vaccinul anti-COVID, mai ales după ce ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a recunoscut de mai bine de jumătate de an că eficiența serului se apropie de zero.
Totuși, cei care vor neapărat să-și administreze serul, o pot face în unele cabinete ale medicilor de familie. Aceste cadre medicale nu sunt obligate să administreze vaccinurile anti-COVID-19 în cabinetele lor, însă o pot face dacă-și doresc, în baza unei condiționări. Riscul constă în faptul că medicii care nu reușesc să atingă pragul de vaccinare al cetățenilor înregistrați vor plăti din propriul buzunar pierderile. Mai precis, din aprilie 2022 a existat un prag de 25%, potrivit legii, ceea ce a descurajat din ce în ce mai tare cadrele medicale. Mai nou, medicii de familie vor plăti din buzunar vaccinurile COVID-19 care rămân nefolosite sau expiră în cabinetele lor doar dacă pierderile ajung la 50% din numărul total de doze. Ministerul Sănătății a elaborat un Ordin în acest sens, a anunțat luni, 11 iulie, ministrul Alexandru Rafila,
într-o conferință de presă.
Pragul de 50% acceptat ca pierderi pentru vaccin ar urma să fie valabil doar pentru serul COVID-19. Campania de administrare a serului s-a mutat, de la 1 iulie, exclusiv în cabinetele medicilor de familie. Serurile COVID-19 sunt multidoză, în cinci, șase sau zece doze. Odată vaccinat un pacient, restul dozelor trebuie consumate în șase ore. Altfel, trebuie obligatoriu aruncate. Medicii de familie susțin că este puțin probabil să aibă doi pacienți programați la vaccinare în decurs de 6 ore, având în vedere interesul scăzut din ultima perioadă și cu atât mai puțin cinci, șase sau zece pacienți.