Un pășcănean este revoltat de faptul că actuala conducere a municipiului Pașcani nu a reușit să amenajeze stațiile de călători din suburbii. Acesta explică într-o postare pe rețelele de socializare că, mai ales copiii dar și cei care fac naveta, sunt nevoiți pe timp de ploaie sau zăpadă să aștepte în spații deschise mijloacele de transport.
„Urmează să înceapă școala și cred că e destul de clar că după vară urmează toamna, iarna și primăvara. Stația de autobuz din imagine situata pe strada Fericirii la 100 m de strada Morilor ( https://maps.app.goo.gl/VPVsomsZBaQ1EnLN7 ) nu are nici acoperiș nici bancă. Unde vor sta copii și chiar călătorii adulți în caz de afara ploua sau chiar viscolește. Oare chiar nu se poate face o stație ca peste tot în oraș având în vedere că locuitorii din zona plătesc impozite de zona B?”, precizează George Podaru.
De menționat faptul că și în celelalte suburbii sunt probleme la stațiile de călători. Unele din cele amenajate sunt degradate, fără ca până acum actuala conducere să intervină.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani


