Acasă » EVENIMENT » Târgu Frumos : S-au înjurat până au scos bani din buzunar
pmp

Târgu Frumos : S-au înjurat până au scos bani din buzunar

La data de 18 septembrie a.c., în intervalul orar 15.00 – 19.00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Târgu Frumos au acționat pentru verificarea pazei la societățile de pe raza de competență și creșterea gradului de siguranță al cetățenilor.

În cadrul acțiunii au fost verificate controlate 3 autoturisme și au fost verificate 6 societăți, fiind legitimate 26 de persoane.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 15.935 de lei.

Spre exemplu, administratorul unei societăți, din orașul Târgu Frumos a fost sancționat contravențional, conform H.G. nr. 301/2012, deoarece nu au fost implementate măsurile stabilite prin analiza de risc la securitate fizică.

Doi bărbați au fost sancționați contravențional, conform Legii nr. 61/1991, deoarece și-au adresat reciproc cuvinte și expresii jignitoare.

About Eduard PANAIT

Jurnalist

Lasă un răspuns

x

Vezi și

O tânără de 18 ani, agresată într-un apartament închiriat în regim hotelier. Doi bărbați au fost arestați

Doi bărbați, arestați preventiv pentru 30 de zile după ce ar fi agresat o tânără ...