În cursul zilei de ieri, 12 decembrie a.c., poliţiştii ieşeni au intervenit la peste 80 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112. Au fost aplicate peste 340 de sancţiuni contravenţionale, iar în urma acţiunilor şi intervenţiilor efectuate au fost sesizate peste 30 de infracţiuni.
„Ieri, poliţiştii au acţionat, la nivelul judeţului Iaşi, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice.
Au fost organizate 2 acţiuni şi s-a intervenit la 81 evenimente, dintre care 68 au fost sesizate prin 112. În urma activităţilor au fost sesizate 36 de infracţiuni. Totodată, pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 341 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 102.350 de lei. Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale Poliţiei Ieşene.
Astfel, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie. Au fost reţinute, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 37 permise de conducere și au fost retrase 8 certificate de înmatriculare”, precizează reprezentanții IPJ Iași.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani