STIRI DE ULTIMA ORA
Acasă » Administratie » VIDEO | Căței blocați într-un canal la Pașcani. Cu greu au fost salvați de pompierii pășcăneni. Dezinteres din partea primăriei
pmp

VIDEO | Căței blocați într-un canal la Pașcani. Cu greu au fost salvați de pompierii pășcăneni. Dezinteres din partea primăriei

Căței blocați într-un canal la Pașcani. Doi căței au pus pe drumuri un echipaj al Secției de Pompieri Pașcani. Autoritățile au fost sesizate de către niște cetățeni care se aflau în trecere pe scările mici cum că sunt niște câini blocați într-un canal de scurgere. Potrivit acestora, se auzeau schelălăieli în canal și au încercat să-i ademenească cu mâncare pentru a-i prinde doar că nu s-a reușit. Astfel, oamenii au sesizat telefonic pe cei de la primărie. Numai că s-au confruntat cu dezinteres din partea lor. Dat fiind faptul că nu au găsit înțelegere, s-a apelat la pompieri iar un echipaj a intervenit la scurt timp în zonă.

Procedura de salvare a celor două suflete a durat destul de mult. Asta și din cauza faptului că zgomotul trecătorilor îi speriau pe căței atunci când erau împinși dintr-un capăt pentru a fi prinși dar și din cauza lipsei unor dispozitive specifice unor astfel de cazuri. S-a apelat la crengi, rac și alte metode până ce cățeii au reușit a fi prinși.

Trecătorii, iubitorii de animale care au asistat la eveniment au precizat că vinovată este primăria că nu asigură gurile de la canale cu grilaje solide. Aceștia au atras atenția că în urmă cu ceva timp a mai sesizat acest aspect celor din cadrul administrației dar că nu au fost băgați în seamă. Oamenii spun că nu este vorba numai despre animale care pot cădea victime nepăsării dar și copii sau simpli trecători în zonă.

Viceprimarul Cristian Rățoi a spus că nu știe despre ce este vorba și că acum analizează practic situația. Rămâne de văzut dacă se vor lua măsuri sau se așteaptă alte cazuri mai grave.

Urmăriți intervenția pompierilor în clipul video de mai jos:

About Catalin MIHAILA

Jurnalist Redactor - șef

Un comentariu

  1. Pompierii au fost extraordinari si le multumesc din suflet pentru implicare si seriozitate.Chiar daca au fost implicati doar doi bieti catelusi,au facut tot posibilul sa fie salvati.Mii de multumiri!

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Cât ne costă munca la negru. România rămâne în fruntea UE, iar nota de plată nu se oprește la taxele neîncasate

Munca la negru este, prin definiție, greu de măsurat. Nu apare integral în registre, declarații ...