STIRI DE ULTIMA ORA
Acasă » ECONOMIC » Afaceri » Ieşeanul care a câştigat la licitaţie licenţa balastierei de la Cristeşti îşi smulge părul din cap. De şase ani pe drumuri
pmp

Ieşeanul care a câştigat la licitaţie licenţa balastierei de la Cristeşti îşi smulge părul din cap. De şase ani pe drumuri

Funcţionarii statului par a îngropa cu bună ştiinţă firmele private, deşi peste tot se clamează că este nevoie de bani la bugetul ţării. “Ziarul de Iaşi” prezintă astăzi un caz elocvent, care trenează de multă vreme. O companie din Iaşi se luptă de ani de zile cu vidul legislativ, cu băncile, dar peste toate şi cu încrengăturile politice din judeţul Neamţ. Miza este cea mai mare balastieră din regiune, situată la Cristeşti. Fiind balast de calitate şi din belşug, concesiunea este dorită de multe firme de construcţii, printer care şe cele din siajul fostului preşedinte al CJ Neamţ, Ionel Arsene, condamnat recent definitive pentru corupţie.

Concesiunea de aici a fost preluată în anul 2017 de către un ieşean, care spune acum că îşi smulge părul din cap: deşi este titularul concesiunii, nici după şase ani statul nu îi dă permisul de exploatare. S-a ajuns până acolo încât perimetrul balastierei să fie licitat din nou, pe bucăţi, pentru a fi exploatat, chiar dacă există deja un titular în acte. De şase ani, ieşeanul trimite zeci de memorii şi petiţii la Ministerul Mediului şi la Apele Române. Motivul: ieşeanul nu poate exploata balast, dar nici cei care au câştigat licitaţiile nu pot  excava, deoarece concesiunea este deţinută de omul de afaceri din Iaşi.

O preluare de un milion de euro

În România, imediat după Revoluţie, zeci de firme au concesionat porţiuni de râuri pentru a exploata ballast. Este vorba despre aşa zisele balastiere. În Iaşi sunt zeci de balastiere pe râurile Siret şi Moldova. De-a lungul timpului, unele firme au falimentat, iar licenţele de exploatare au fost preluate de alte societăţi interesate prin procesduri legale. După preluarea licenţei, noul proprietar trebuia să meargă la Bucureşti, la Ministerul Mediului, pentru a lua şi acordul celor de aici, documentul urmând a fi trecut pe numele noii firme. Aşa a făcut şi ieşeanul Marian Iacomi: la sfâr­şitul anului 2017, a preluat prin firma Ami Turing SRL balastiera de la Cristeşti, de pe râul Moldova, de la firma Agregate Est SRL, care intrase în faliment. Societatea respectivă a fost preluată de către un lichidator, care a scos bunurile la licitaţie, iar în urma licitaţiei publice care a avut loc pe 9 noiembrie 2017 firma Ami Turing a fost declara­tă câştigătoare, cu suma de 905.000 euro, preluând licenţa. Lichidatorul a început să facă documentele de vânzare către noul proprietar, iar acesta din urmă a început să lucreze la documentaţia pentru obţinerea licenţei de exploatare, de la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM), din cadrul Ministerului Mediului. De aici au început probelemele ieşeanului: balastiera se află în scripte în judeţul Neamţ, la graniţa cu Iaşul, şi toţi din această branşă sunt la curent cu faptul că Neamţul era fieful lui Ionel Arsene, fostul şef al Consiliului Judeţean de aici, fost vicepreşe­dinte al PSD. Chiar şi omul din minister responsabil cu avizele pentru balastiere era tot un nemţean pus acolo de Arsene.

Continuarea pe Ziaruldeiasi.ro

About Redacția

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Cât ne costă munca la negru. România rămâne în fruntea UE, iar nota de plată nu se oprește la taxele neîncasate

Munca la negru este, prin definiție, greu de măsurat. Nu apare integral în registre, declarații ...