STIRI DE ULTIMA ORA
Acasă » EVENIMENT » Circulația pe Transalpina și Transfăgărășan, închisă de luni. Traficul nu se mai poate desfășura în siguranță 
pmp

Circulația pe Transalpina și Transfăgărășan, închisă de luni. Traficul nu se mai poate desfășura în siguranță 

Circulaţia pe Transfăgărăşan şi Transalpina se închide începând de luni, ora 8:00, din cauza condiţiilor meteorologice, informează vineri Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

„Având în vedere scăderea temperaturilor la altitudine, a intensificării bruşte a vântului, a posibilităţii apariţiei ceţii dense în orice moment al zilei şi pentru siguranţa participanţilor la trafic s-a luat decizia ca începând de luni, 06.11.2022, ora 08:00, circulaţia rutieră să fie interzisă pentru toate categoriile de autovehicule pe următoarele sectoare de drum: DN 7C (Transfăgărăşan) între Piscu Negru şi Cabana Bâlea Cascadă (km 104+000 – 130+800); DN 67C (Transalpina) între Rânca şi Obârşia Lotrului (km 34+800 – km 59+800)”, se spune într-un comunicat remis vineri AGRPRES.

CNAIR precizează că, la altitudine, schimbarea condiţiilor meteorologice are o dinamică sporită ceea ce face ca siguranţa celor care tranzitează aceste drumuri montane să fie pusă în pericol de fenomenele meteorologice imprevizibile în această perioadă a anului.

Sursa: Ziare.com

About Redacția

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Cât ne costă munca la negru. România rămâne în fruntea UE, iar nota de plată nu se oprește la taxele neîncasate

Munca la negru este, prin definiție, greu de măsurat. Nu apare integral în registre, declarații ...