Peste 1.540 de persoane au murit şi alte circa 3.550 au fost rănite în accidente rutiere produse pe drumurile din ţară, în anul 2023, a informat duminică Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).
Potrivit unui comunicat al IGPR, citat de Agerpres, în anul 2023, la nivel naţional, au fost înregistrate 4.525 de accidente rutiere grave, soldate cu decesul a 1.545 de persoane şi rănirea gravă a altor 3.535.
Totodată, arată Inspectoratul, în anul 2023, au fost reţinute 225.887 de permise de conducere, dintre care 16.780 pentru contravenţia de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi au fost descoperite 8.368 de infracţiuni de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, însumând, astfel, 25.148 de fapte de încălcare a legislaţiei din cauza consumului de alcool.
Cea mai frecventă infracţiune: conducerea sub influenţa alcoolului
De asemenea, pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/ 2002, au fost aplicate 1.903.407 sancţiuni, 49.287 de sancţiuni aplicate fiind prevăzute de alte acte normative, precizează IGPR.
În urma măsurilor aplicate, structurile de poliţie rutieră au reţinut 225.887 de permise de conducere, au retras 85.352 de certificate de înmatriculare/ înregistrare, respectiv 14.186 de plăcuţe de înmatriculare şi au anulat 8.555 de permise de conducere.
Achizițiile Poliției pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră
Poliţia Română spune că a investit în modernizarea instituţională, cu finanţare nerambursabilă, având ca obiectiv creşterea gradului de siguranţă rutieră.
În domeniul educativ-preventiv, au fost încheiate 212 parteneriate, fiind înregistrate 5.040 de participări la ore de educaţie rutieră, în 3.231 de unităţi de învăţământ, tipărite aproximativ 22.000 de materiale cu tematică educativ – preventivă şi desfăşurate 8.980 de activităţi prin intermediul mass-media.
Sursa: Hotnews.ro
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani
