Alimentația are un rol foarte important în menținerea sănătății. Există anumite produse alimentare care, cu trecerea timpului, pot afecta sănătatea inimii, înfundând arterele și ducând la probleme de circulație și boli cardiovasculare. Acestea din urmă sunt foarte periculoase și pot provoca decesul.
Potrivit cercetărilor, ateroscleroza este una dintre bolile care cauzează anual mai multe decese la nivel mondial. Această boală este o problemă destul de complexă, care implică autoimunitate, infecții, incompatibilități, printre altele. Dar, în plus față de ateroscleroză, când arterele și venele devin blocate, ele tind de asemenea să provoace hipertensiune arterială și boli de inimă.
Pe de altă parte însă, există și alimente care ajută inima să fie sănătoasă, curățând arterele și venele. De aceea este foarte important să le incluzi în dieta ta zilnică pentru a preveni bolile. Iată care sunt cele mai bune alimente pentru o inimă sănătoasă:
Usturoiul
Usturoiul este unul dintre cele mai bune alimente pentru inimă, deoarece ajută la curățarea arterială datorită proprietăților sale antioxidante foarte puternice, care luptă împotriva radicalilor liberi. De asemenea, acesta ajută în același timp la scăderea colesterolului rău și la creșterea colesterolului bun. Acesta este un mare beneficiu deoarece îmbunătățește fluxul sangvin și ajută la combaterea hipertensiunii.
Ovăzul
Ovăzul este recomandat în special pentru micul dejun pentru a ajuta digestia și a oferi energie. Printre marile beneficii ale consumului de ovăz se remarcă puterea sa de a reduce capacitatea colesterolului de a se lipi de pereții arterelor, prevenind astfel dezvoltarea arteriosclerozei și a problemelor cardiace.
Merele
Merele au o substanță numită pectină, fibră care se leagă de colesterol, după cum explică doctorul Liz Applegate, membru al facultății și directorul de nutriție sportivă la Universitatea din California, Davis. În plus, merele conțin flavonoide, care ar putea reduce riscul de probleme cardiace cu până la 50%.
Peștele
Peștele este o sursă bogată de acizi grași omega-3, care sunt așa-numitele „grăsimi bune”, de care corpul are nevoie pentru a funcționa normal. Ele curăță arterele și mențin inima sănătoasă. Printre peștii recomandați se numără: somon, macrou, ton, păstrăv, hering și sardine.
Spanacul
Această legumă cu frunze verzi este bogată în vitaminele A și C, care, potrivit cercetărilor, pot preveni oxidarea colesterolului și probleme precum arterioscleroza.
Oleaginoasele
Oleaginoasele sunt, de asemenea, aliați buni pentru a evita blocarea arterelor și stimularea curățării lor. Această proprietate minunată se datorează conținutului său de grăsimi mononesaturate și acizilor grași omega-3, care sunt cheia sănătății arteriale. Printre oleaginoasele recomandate se numără: alune, migdale, pecan și arahide.
Sursa: Ziare.com
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani
