Zahărul de trestie și cel de sfeclă nu sunt la fel de dulci. Decizia a fost luată de magistrații Judecătoriei, chemați să se pronunțe asupra unei amenzi aplicate de Protecția Consumatorului. Oficial, dacă pe o pungă de zahăr nu scrie din ce este acesta făcut, faptul reprezintă o „practică comercială înșelătoare”, cumpărătorul fiind indus în eroare, iar responsabil este magazinul care a pus marfa în vânzare.
SC Profi Rom Food SRL s-a adresat Judecătoriei, reclamând faptul că fusese amendată cu 50.000 lei pentru ceea ce inspectorii Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului (CFPC) considerau a fi o neregulă gravă găsită la magazinul Profi din Tomești. Una care, de altfel, se regăsește în toate magazinele. Pe pachetele de zahăr la un kilogram de diverse mărci, pe cele de zahăr cu scorțișoară și pe cele de zahăr cubic brun nu se menționa materia primă din care era făcut produsul, respectiv dacă zahărul era extras din sfeclă de zahăr sau din trestie de zahăr. Faptul a fost considerat de inspectori ca fiind o practică comercială incorectă, de natură să inducă în eroare consumatorul mediu, făcându-l să ia o decizie de tranzacționare pe care altfel nu ar fi luat-o.
„Dacă lista ingredientelor era incorectă, era vina producătorului, nu a vânzătorului”
Societatea achitase amenda, dar a contestat sancțiunea, cerându-și banii înapoi și desființarea procesului-verbal sau, eventual, înlocuirea amenzii cu un avertisment. Reprezentanții Profi Rom Food SRL au arătat că societatea nu poate interveni asupra mențiunilor făcute de producător pe ambalaj. Dacă lista ingredientelor era incorectă, era vina producătorului, nu a vânzătorului. „Societatea petentă nu poate interveni asupra altor mențiuni de pe ambalajul produsului având responsabilitate doar în privința prețului. Prin sancționarea sa, se realizează tragerea la răspundere pentru fapta producătorului şi reprezintă o eludare a responsabilităților pe care producătorul le are faţă de agentul economic”, au arătat reprezentanții supermarketului.
De cealaltă parte, reprezentanții CJPC și-au apărat decizia de amendare a supermarketului, apreciind că informația lipsă, respectiv numele plantei din care fusese extras zahărul era esențială. „Lipsa informației privind ingredientul din care este obținut produsul „zahăr”, ingredient care se reflectă în caracteristicile produsului final, respectiv produsul final este mai dulce sau mai puțin dulce, are putere de îndulcire mai mică sau mai mare, în funcție de materia primă utilizată reprezintă o practică comercială înșelătoare, respectiv acțiune înșelătoare deoarece inclusiv în prezentarea generală, induce în eroare consumatorul în raport cu principalele caracteristici ale produsului, cum ar fi: compoziția, modul de fabricație, capacitatea de a răspunde scopului, specificațiile, astfel încât, fie îl determină, fie este susceptibilă a-l determina pe consumatorul mediu să ia o decizie de tranzacționare pe care altfel nu ar fi luat-o”, au precizat reprezentanții CJPC.
Continuarea pe Ziaruldeiasi.ro
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani
