STIRI DE ULTIMA ORA
Acasă » EVENIMENT » Război pe bonul fiscal! Un patron de dezmembrări din Pașcani, acuzat că ar fi bătut un fost polițist până la spital! Scandalul evaziunii fiscale și al „relațiilor” explodează!
pmp

Război pe bonul fiscal! Un patron de dezmembrări din Pașcani, acuzat că ar fi bătut un fost polițist până la spital! Scandalul evaziunii fiscale și al „relațiilor” explodează!

 Un fost colonel de poliție, ar fi fost SNOPIT în bătaie după ce ar fi cerut BON la dezmembrări auto! Acuzații GRAVE de evaziune fiscală și intimidare! Afaceristul spune că totul este o minciună

Ads

Un scandal de proporții zguduie liniștea publică din Pașcani, scoțând la iveală acuzații șocante de agresiune fizică, amenințări și evaziune fiscală, toate învârtindu-se în jurul unei afaceri de dezmembrări auto. Un fost colonel de poliție, în vârstă de 71 de ani, ar fi ajuns la spital cu leziuni grave, după ce ar fi îndrăznit să ceară un bon fiscal la societatea „Axe Dezmembrări Pașcani”, patronată de Florin Baston, cunoscut sub porecla „Dulap”. Pe de altă parte, afaceristul acuzat neagă vehement incidentul, susținând că este victima unei „făcături” și că deține dovezi solide care îi atestă nevinovăția.

Versiunea șocantă a unui martor anonim: bonul, motiv de agresiune brutală?

Potrivit unei postări virale pe rețelele de socializare, datată 26 septembrie, fostul ofițer de poliție ar fi cumpărat o casetă de direcție second-hand cu 400 de lei. Momentul critic ar fi intervenit la cererea bonului fiscal. „Dacă ai curaj să ceri bon de la societatea AXE DEZMEMBRARI PASCANI patronată de BASTON FLORIN zis Dulap, ești lovit și băgat la urgențe la spital!”, se arată în postarea care acuză că vânzătoarea l-ar fi înjurat și amenințat pe fostul colonel. Ulterior, ar fi intervenit chiar patronul Florin Baston, „lovindu-l cu pumnul și luându-i piesa din mână, amenințându-l”. Se susține chiar că o altă persoană din incintă l-ar fi lovit pe la spate, în timp ce Baston ar fi vociferat că are „mari relații la poliție și ANAF”. Fostul colonel ar fi ajuns la spital „plin de sânge, nemaiputând vedea cu ochiul drept, cu piramida nazală spartă și cu multe alte echimoze”. Postarea lansează apeluri disperate către Poliție, ANAF, RAR și Ministerul Mediului pentru investigarea „celor mai mari nereguli și cea mai mare evaziune fiscală din oraș”.

Replica fermă a afaceristului Florin Baston: „Eram la dentist! O făcătură!”

Contactat telefonic de Jurnalul Regional, administratorul Florin Baston respinge categoric acuzațiile, catalogând întregul incident drept o „făcătură”. Acesta susține că în momentul presupusei agresiuni nu se afla la firmă, ci la stomatolog împreună cu soția sa, având dovezi în acest sens. „Eram la dentist, nu la firmă. M-am dus cu nevasta-mea la dentist. Nu știu, a agresat-o pe fată. Nu am fost la firmă, am văzut toată povestea pe site-uri (rețele de socializare – n.r.), avem dovezi că am fost la doctor. Dacă eram la firmă ieșea nasol tare”, a declarat Florin Baston pentru Jurnalul Regional. El acuză că fostul polițist i-ar fi agresat verbal fiica, angajată la firmă, și că aceasta a sunat la 112, dar nimeni nu ar fi intervenit. Baston subliniază că firma sa nu vinde casete de direcție sau frânare, conform autorizației, și că acuzațiile de evaziune fiscală sunt nefondate. Despre camerele de supraveghere, întrebat de reporteri, afaceristul a precizat că se află „în mentenanță” și că de ele se ocupă domnul Cristi Hărmănescu, tot un fost polițist.

IPJ Iași confirmă: Dosar penal deschis pentru „lovirea sau alte violențe și amenințarea”

În timp ce acuzațiile și contra-acuzațiile zboară, Poliția Municipiului Pașcani a confirmat că a deschis un dosar penal. „La data de 25 septembrie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Pașcani au fost sesizați de către o unitate medicală despre faptul că un bărbat s-a prezentat la spital cu leziuni fizice produse în urma unei agresiuni”, au declarat reprezentanții IPJ Iași. Primele verificări indică faptul că bărbatul de 71 de ani „s-ar fi deplasat, la data de 24 septembrie a.c., la o societate comercială din municipiul Pașcani, unde, pe fondul unui conflict spontan, ca urmare a unor discuții contradictorii cu un bărbat, de 53 de ani și o tânără, de 21 de ani, aceștia din urmă i-ar fi adresat amenințări și l-ar fi agresat fizic”. Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt și dispunerea măsurilor legale.

Vom reveni cu informații pe parcurs pe subiect!

About Catalin MIHAILA

Jurnalist Redactor - șef

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Cât ne costă munca la negru. România rămâne în fruntea UE, iar nota de plată nu se oprește la taxele neîncasate

Munca la negru este, prin definiție, greu de măsurat. Nu apare integral în registre, declarații ...