- Fundația care administrează căminul de la Biserica Sf. Nectarie din Pașcani a câștigat la Curtea de Apel Iași exproprierea clădirii, deși inițial pe listă era doar terenul
- Complexul monahal stă exact în calea autostrăzii
- Procesul a ajuns acum la Înalta Curte de Casație și Justiție și tot Iașul are emoții, pentru că judecătorii de la Iași au admis contestația pe acordul de mediu al segmentului Bacău – Pașcani
- Argumentul autorităților este că, la momentul la care autostrada a fost proiectată, căminul de bătrâni nu era intabulat și nu figura în inventarul clădirilor din România
- Deși clădirea a fost începută în 2006, intabularea și recepția au fost făcute la o lună de la data la care Guvernul a aprobat prin lista exproprierilor, în 2022, iar proiectarea autostrăzii fusese mult anterioară
- Înainte de cămin și biserică, spre Bacău, se lucrează intens. Lucrările sunt înghețate în porțiunea unde se află aceasta
- Statul a încercat să negocieze cu fundația: ar urma să fie realizat un sistem performant de panouri antifonice, constructorul spune că la cămin nu s-ar auzi nimic
Ads
Tot segmentul de autostradă dintre Bacău și Pașcani stă în decizia unor judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție, după ce fundația care administrează un cămin de bătrâni din Pașcani a contestat acordul de mediu.
Durerea organizației este că imobilul care adăpostește căminul nu a fost inclus pe lista de despăgubiri pentru exproprieri. Pe aceasta se află doar terenul, cu o sumă modestă de 15.000 de lei.
Pe imaginile de la Pașcani se poate observa că grupul de firme al omului de afaceri Dorinel Umbrărescu lucrează la capacitate mare înainte de cămin. Pe site-ul Centrului de Studii Tehnice Rutiere și Informatică, segmentul de autostradă de la Bacău până la cămin are un progres de 40%.
După aceea, spre Suceava, lucrările sunt la 0%. Constructorul se teme că banii pentru proiect ar putea fi pierduți, nu riscă și nu lucrează. Dar autostrada A7 nu poate fi terminată din cauza căminului și nu se poate realiza legătura cu DN 28.
Dacă lucrările nu se finalizează până în august 2026, banii din PNRR se pierd.
În lista de exproprieri figura doar terenul

Edificarea azilului a fost semnată de primarul din Pașcani în septembrie 2022. Autostrada era deja în construcție, cu proiect bătut în cuie. Intabularea s-a făcut abia în decembrie 2022
În 2024, Fundația „Sfinții Împărați Constantin și Elena – Lumina și Speranța Creștinilor”, care a construit și administrează în curtea Bisericii Sf. Nectarie din Pașcani un cămin pentru bătrâni, a contestat Hotărârea de Guvern pentru exproprierile pe tronsonul A7 dintre Bacău și Pașcani. Argumentul fundației a fost că terenul pe care se află căminul este teritoriu protejat.
Conform legii, un cămin pentru persoane vârstnice este supus respectării unor cerinţe speciale în privința condițiilor de sănătate şi mediu. Acestea se referă în pricipal la condiții legate de vibrații, zgomot și poluare a aerului.
Curtea de Apel Iași a admis în vara acestui an acțiunea, în parte, și a dispus includerea în lista de despăgubiți exproprierea clădirii centrului rezidențial. Anexa la HG 1372/2022 nu menționa decât terenul din jurul clădirii – 1.450 de mp, cu o valoare de despăgubire de 15.000 de lei.

Extrasul arată că intabularea la Cadastru s-a făcut în decembrie 2022, mult după proiectarea Autostrăzii A7
Marea problemă: au cerut și anularea autorizației A7
În apropierea căminului de bătrâni și a bisericii, proiectul prevede realizarea unui pasaj care urmează să traverseze DN 28. Avocații fundației au spus că pasajul ar urma să provoace umbrire totală, pe lângă zgomot, vibrații și poluanți chimici.
Unde este pericolul: invocând lipsa unui studiu de însorire și a unei dezbateri publice, fundația a cerut și anularea autorizației de construire emisă de Ministerul Transporturilor, pe 13 aprilie 2023, pentru segmentul de A7, dar și declararea acordului de mediu, emis în aprilie 2022, ca fiind nelegal.
În această situație, spun sursele din MT, tot sectorul de la Pașcani la Suceava e amenințat și, de aceea, grupul de firme al lui Dorinel Umbrărescu s-a oprit din lucru. Există, de asemenea, riscul pierderii finanțării pe segment.

Primarul Marius Pintilie, al doilea din dreapta, a participat la vizitarea șantierului A7 alături de liderii PNL Iași. S-ar putea să nu vadă finalizarea exact în curtea sa
„Dosarul este acum în etapa preliminară de studiere a actelor la Înalta Curte. Vom știm un răspuns în următoarea perioadă. Precizez că se lucrează pe segmentul de drum, constructorul a avut forțele concentrate pe segmentul Bacău – Pașcani, acum le mută pe cealaltă parte, spre Suceava. Nu s-a oprit nimic din cauza procesului, lucrările continuă”, a precizat Mugurel Laicu, directorul DRDP Iași.
REPORTER DE IAȘI a contactat reprezentanții Căminului de Bătrâni al Fundației „Sfinții Împărați Constantin și Elena – Lumina și Speranța Creștinilor”. Aceștia au refuzat orice dialog. Din partea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei (MMB) a fost cerut un punct de vedere care nu a fost primit până la redactarea articolului.

Lucrările la A7 avansează, dar nu în zona Bacău-Pașcani, unde s-a lucrat cel mai puțin
Argument esențial: la proiectarea A7, căminul nu exista
Directorul DRDP Iași, Mugurel Laicu, spune că este inexplicabilă decizia judecătorilor ieșeni de la Curtea de Apel, în condițiile în care actele arată că, la momentul proiectării autostrăzii și la cel al aprobării listei de despăgubiri, căminul de bătrâni nu exista.
Conform legislației românești, clădirile și terenurile sunt recunoscute doar dacă sunt înscrise la Cadastru (intabulate).
Documentele arată că fundația a început lucrările cu o autorizație emisă de Primăria Pașcani în 2007, dar a oprit prima etapă în 2010, fără a include clădirea în registrul imobilelor. Există o a doua autorizație din 2014, lucrările fiind gata în 2017, tot fără a intabula clădirea.
Certificatului de edificare este din 4 septembrie 2022, dată la care traseul autostrăzii era demult finalizat. Dar intabularea s-a făcut abia în decembrie.
În 9 noiembrie 2022, Guvernul a emis HG 1372 prin care este aprobată anexa în care sunt precizați cei care vor fi expropriați și despăgubiți. Fundația apare doar cu terenul și o sumă modestă: 15.000 de lei. Din acte se vede cum fundația a făcut dosarul de intabulare la presiunea faptului că urma să fie emisă HG pentru exproprieri. Dosarul de intabulare a fost depus la OCPI pe 12 decembrie 2022 la o lună de la data la care Executivul a emis HG 1372.

Biserica și căminul sunt deja în apropierea DN28
E posibil să nu mai ai autostradă spre Suceava
„Nu putem fi relaxați, dar în final se va găsi o soluție tehnică și juridică pentru a finaliza A7 până la Pașcani în 2026”, a precizat activistul pentru autostrăzi Cătălin Urtoi.
Continuarea pe Reporteris.ro
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani

