STIRI DE ULTIMA ORA
Acasă » REGIONAL » Iasi » Trei copii din Iași, transferați la București după confirmarea a două cazuri de malarie
pmp

Trei copii din Iași, transferați la București după confirmarea a două cazuri de malarie

Trei copii din Iași au fost transportați către Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale „Victor Babeș” din București, după ce doi dintre aceștia au fost confirmați cu malarie, atât de Spitalul de Copii „Sfânta Maria”, cât și de ministrul Sănătății.

Ads

Este vorba despre trei copii din aceeași familie, cu vârste de 1 an și 6 luni, 3 ani și 5 ani, care s-au întors recent dintr-o călătorie într-o zonă endemică din Africa. Doi dintre minori au fost diagnosticați în urma identificării parazitului Plasmodium în sângele periferic, în timp ce al treilea copil, deși a avut rezultat negativ, este considerat contact și se află sub monitorizare medicală.

Conform unui comunicat transmis de Spitalul de Copii, în UPU pacienții au fost supuși unei evaluări clinice riguroase și unui set complet de investigații paraclinice. Examenul de laborator, în special analiza microscopică a sângelui periferic, a evidențiat prezența parazitului Plasmodium în eritrocitele a doi dintre copii, stabilind astfel diagnosticul de malarie. În cazul copilului de 1 an și 6 luni, rezultatul frotiului este negativ în acest moment, acesta fiind considerat contact și monitorizat în continuare. Starea generală a pacienților este stabilă.

„În contextul confirmării diagnosticului și al necesității unui management de specialitate, s-a decis transferul acestora către Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale <<Victor Babeș>> București. Transportul s-a realizat cu ambulanța, în condiții de siguranță. Cazurile a fost raportate către Direcția de Sănătate Publică Iași și instituțiile competente”, se arată în comunicat. Conform Șef lucr. Dr. Frăsinariu Otilia-Elena, purtătorului de cuvânt al instituției, evoluția clinică a fost diferită: la doi dintre copii, simptomatologia a debutat în 24-72 de ore de la întoarcerea în țară prin manifestări digestive (diaree și vărsături), ulterior asociind febră. Cel de-al treilea copil a prezentat un debut mai recent, cu 24 de ore anterior prezentării în Unitatea de Primiri Urgențe, cu simptomatologie ușoară de tip respirator (tuse și rinoree).

Sursa: Ziaruldeiasi.ro

About Redacția

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Cât ne costă munca la negru. România rămâne în fruntea UE, iar nota de plată nu se oprește la taxele neîncasate

Munca la negru este, prin definiție, greu de măsurat. Nu apare integral în registre, declarații ...