Acasă » REGIONAL » Moldova » Accident între un autoturism și o motocicletă în Costești, Iași. Două persoane primesc îngrijiri medicale
pmp
Imagine reprezentativă

Accident între un autoturism și o motocicletă în Costești, Iași. Două persoane primesc îngrijiri medicale

Un accident rutier s-a produs în cursul zilei de 24 iulie 2026, în satul Costești, comuna Costești, după ce un autoturism și o motocicletă au fost implicate într-o coliziune.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al Județului Iași, evenimentul a fost anunțat printr-un apel la 112, iar pentru gestionarea situației au fost mobilizate forțe de intervenție din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Frumos, respectiv o autospecială de stingere cu apă și spumă (ASAS), precum și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Iași.

La sosirea echipajelor, salvatorii au constatat că în accident a fost implicată o motocicletă pe care se aflau doi ocupanți.

Ambele victime sunt asistate medical la fața locului, fiind evaluate de echipajele medicale pentru stabilirea leziunilor suferite și a eventualei necesități de transport la spital.

În același timp, pompierii au luat măsurile specifice pentru prevenirea producerii unui incendiu și pentru asigurarea zonei în care s-a produs accidentul.

Polițiștii urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs evenimentul rutier.

Jurnalul Regional va reveni cu informații oficiale imediat ce autoritățile vor comunica starea victimelor și cauza producerii accidentului.

About Eduard PANAIT

Jurnalist

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Ai carne în congelator? Cât timp o poți păstra fără să-și piardă gustul

Carnea poate fi păstrată în siguranță la congelator pe termen nelimitat dacă temperatura se menține constant ...