STIRI DE ULTIMA ORA
Acasă » EVENIMENT » Accident feroviar mortal la Mircești, lângă Pașcani. O persoană și-a pierdut viața după ce a fost lovită de trenul IR 1653 București Nord – Suceava
pmp

Accident feroviar mortal la Mircești, lângă Pașcani. O persoană și-a pierdut viața după ce a fost lovită de trenul IR 1653 București Nord – Suceava

Tragedie în apropiere de Pașcani. O persoană a murit după ce a fost lovită de trenul IR 1653 București–Suceava, în comuna Mircești. Salvatorii ajunși la fața locului nu au mai putut face nimic pentru victimă.

Ads

Un grav accident feroviar s-a produs sâmbătă, 25 iulie 2026, pe raza comunei Mircești, în apropierea municipiului Pașcani, județul Iași. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al Județului Iași, trenul IR 1653 București Nord – Suceava a surprins și accidentat o persoană aflată pe calea ferată.

Apelul la numărul unic de urgență 112 a mobilizat imediat forțele de intervenție. La locul evenimentului au fost trimise o autospecială de stingere cu apă și spumă, dotată cu modul de descarcerare și acordarea primului ajutor, precum și un echipaj de prim ajutor calificat (EPA) din cadrul Secției de Pompieri Pașcani, în cooperare cu un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Iași.

La sosirea echipajelor, victima prezenta leziuni incompatibile cu viața, iar decesul a fost constatat la fața locului.

În paralel cu intervenția, salvatorii au verificat starea pasagerilor aflați în garnitura feroviară. Din fericire, niciunul dintre călători nu a avut nevoie de îngrijiri medicale, astfel că nu s-au înregistrat alte victime.

Conform informațiilor preliminare furnizate de reprezentanții CFR, mecanicul locomotivei a observat persoana aflată pe șine și a acționat prin emiterea de semnale acustice, însă aceasta nu a reacționat.

Împrejurările exacte în care s-a produs accidentul urmează să fie stabilite de polițiști și celelalte instituții abilitate, care au deschis cercetări în acest caz.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Iași precizează că, după finalizarea intervenției și a verificărilor specifice, echipajele s-au retras la bază, cazul rămânând în atenția autorităților competente.

About Eduard PANAIT

Jurnalist

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Cât ne costă munca la negru. România rămâne în fruntea UE, iar nota de plată nu se oprește la taxele neîncasate

Munca la negru este, prin definiție, greu de măsurat. Nu apare integral în registre, declarații ...