Acasă » REGIONAL » Iasi » A intrat pe această uşă ca un om obişnuit şi a ieşit milionar
pmp

A intrat pe această uşă ca un om obişnuit şi a ieşit milionar

Un ieşean a reuşit duminică să câştige la loto 9,2 milioane de lei. După plata impozitelor, va rămâne în mână cu 6,9 milioane de lei, adică 1,47 milioane de euro. Cel mai probabil câştigătorul este tânăr, dacă ţinem cont de media de vârstă a jucătorilor de la agenţia respectivă.

La agenţia norocoasă din şoseaua Păcurari nr. 5 (zona Moara de Foc) s-au jucat 700 de bilete duminica trecută. Unul dintre bilete, pe care s-au jucat trei variante, a fost câştigător şi un ieşean a devenit milionar în euro peste noapte. Premiul cel mare la „6 din 49“ care s-a câştigat la agenţia amintită mai sus este în valoare de 9,2 milioane de lei, iar după impozitare norocosul va rămâne în mână cu 6,9 milioane de lei, ceea ce înseamnă 1,47 milioane de euro. Cu aceşti bani se pot cumpăra circa 15 apartamente noi de trei camere în zona centrală a oraşului Iaşi ori se pot achiziţiona aproape 150 de maşini la un preţ mediu.

Ieşeanul peste care a dat norocul nu s-a prezentat la agen­ţia unde a jucat biletul şi nici la Bucureşti pentru a ridica premiul. Rodica Chelaru, vânzătoare la Loto de 32 de ani, ne povesteşte faptul că duminică au jucat foarte mulţi tineri.

„Este una din agenţiile norocoase din Iaşi, deoarece în 2009 s-a mai câştigat un milion de euro iar în 2010 patru milioane de euro. Săptămâna trecută s-au jucat mai puţine bilete, însă pentru duminică s-au jucat 700 de bilete cu o variantă, cu două sau combinate, prin urmare au fost şanse mai mari de câştig. Au jucat şi bătrâni, şi tineri. Duminică pensionarii au venit până în ora 10, după această oră şi până la 15 am avut doar tineri, cu copii în braţe, băieţi, fete…. Mulţi spuneau că dacă ar câştiga şi-ar achita împrumutul la casă. Eu sper ca să fie un ieşean tânăr“, ne spune vân­zătoarea de la agenţia 22-042 din Moara de Foc, Păcurari.

Preţul biletului câştigător a fost de 14,50 de lei, biletul fiind primul câştig de anul acesta la categoria I la Loto 6/49. Ieşeanul are la dispoziţie trei luni să-şi ridice premiul, din care se va opri 25% impozit la stat.

„Îi doresc câştigătorului să cheltuiască banii cu spor, să facă investiţii, să nu-i cheltuiască fără rost. Cel care a câştigat în 2010 avea 25 de ani şi am auzit că şi-a deschis un restaurant în Iaşi. De peste 30 de ani, de când lucrez la Loto, am făcut mulţi oameni fericiţi!“, încheie Rodica Chelaru.

Este pentru a treia oară în ultimele cinci luni când marele premiu vine la Iaşi, ultimii ieşeni câştigând în decembrie (1,4 mi­lioane de euro) şi în octombrie (un mi­lion de euro).

About Redacția

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

x

Vezi și

Șofer din Vaslui, încarcerat de polițiștii din Popricani pentru că a condus o mașină fără permis

În cursul zilei de ieri, polițiștii Secției nr. 3 Poliție Rurală Popricani au pus în ...