STIRI DE ULTIMA ORA
Acasă » REGIONAL » Moldova » A preluat o adminstrație cu datorii și la ora actuală se poate lăuda cu obiective importante pentru comunitate. Moțca anilor trecuți VS cea din zilele noastre
pmp

A preluat o adminstrație cu datorii și la ora actuală se poate lăuda cu obiective importante pentru comunitate. Moțca anilor trecuți VS cea din zilele noastre

Primarul comunei Moțca, Constantin Serioja Hobincă are în curs de derulare și finalizare proiecte care să vină în sprijinul cetățenilor comunei și face tot ceea ce ține de el pentru a le realiza. Cel puțin asta promite, iar faptele pot fi văzute de către toți cei interesați.

 

Proiecte finalizate: grădiniță modernă, iluminat stradal modern sistem de supraveghere și parcări

 

Administrația locală a reușit să finalizeze în acest an mai multe proiecte, prioritățile fiind educația și siguranța cetățenilor.

 

Astfel, a fost modernizată Grădinița nr. 2 din satul Moțca, iar Școala din satul Boureni a fost reabilitată termic, a fost refăcut acoperișul și instalația electrică. De asemenea, unitatea de învățământ a fost dotată cu grupuri sanitare. Au fost amenajate trei parcări, una în fața Căminului Cultural Moțca, alta în Curtea Căminului Cultural Moțca și cealaltă la Biserica ”Sfântul Nicolae” Moțca.

 

Administrația a investit și într-un sistem de supraveghere video care include 36 de camere

 

Totodată iluminatul stradal a fost una dintre priorități. Unde a fost nevoie acesta a fost extins și au fost montate lămpi cu led pe fiecare stâlp din comuna.

 

”Anul acesta am reușit să finalizăm alte proiecte începute în alți ani. Am făcut recepția lucrărilor la Gradinița nr. 2 din Moțca, am efectuat lucrări la Școala din Boureni, am amenajat trei parcări, am achiziționat sistem de supraveghere video. Menționez că va trebui suplimentat cu camere și în alte zone nesupravegheate. Au fost montate lămpi cu led pe fiecare stâlp existent în comuna Moțca, iar unde a fost posibil am extins rețeaua de iluminat astfel încât drumurile DN28A și DE85 să fie luminate pe ambele părți, precum au localitățile care se respectă și au pretenții asemeni așezărilor urban”, a declarat primarul Constantin Serioja Hobincă.


Proiecte importante în curs de derulare

 

Autoritățile din Moțca au în implementare, în această perioadă, o mulțime de proiecte în infrastructură, educație și cultură. ”Anul 2018 a fost mai mult un an care a fost oarecum pregătitor pentru anul 2019, care se anunță că va fi FULL din punct de vedere al activității, pe care o va implica derularea multitudinii de proiecte pentru care nu va fi chiar ușor să le asigurăm și buna desfășurare dar și cofinanțarea de la Bugetul Local al Comunei Moțca”, a precizat șeful administrației locale.

 

Astfel, în anul 2019 vor fi amenajate drumuri sătești pe o distanță de 4.425 metri, prin AFIR și vor fi modernizate drumuri de interes local pe o lungime de 5581 metri, prin PNDL. Pentru aceste obiective, licitația a fost derulată recent.

 

”Pe cei 5400 m (aproximativ diferența de drumuri sătești, pe care încă nu asfaltăm) am pus piatră spartă pe drumurile care au fost afectate de inundațiile din vara anului 2018, prin fonduri obținute prin Consiliul Județean Iași, de la Guvernul României”, a declarat primarul.

 

Totodată, a fost organizată licitație și pentru reabilitarea Căminului Cultural Boureni și a unui centru de timp afer school în curtea Primăriei Moțca. Lucrările vor fi demarate tot anul viitor, de îndată ce vremea va permite acest lucru. Proiectele sunt finanțate prin Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale.

 

În atenția administrației locale se află și proiectul privind amenajarea unui teren de sport cu bază sportivă în satul Moțca, dar și dotarea Grădiniței nr. 2 din Moțca, pentru care a fost organizată licitația. Acestea vor fi realizate, prin AFIR, în cadrul Grupului de Acțiune Locală ”Codrii Pașcanilor”.

 

”Și fiindcă a venit vorba de G.A.L. CODRII PASCANILOR îmi exprim mulțumirea în calitate de președinte al acestei asociații pentru prestația echipei manageriale și mă bucur că se conturează un grad de absorbție maxim pentru proiectele derulate pe toate cele 5(cinci) comune componente: Moțca, Miroslovești, Cristești, Tătăruși și Stolniceni-Prăjescu, atât pe public, cât și pe privat. Avem în intenție ca printre timp să căutăm și să accesăm și alte finanțări pentru aceasta asociație”, a precizat edilul.

 

Mai există în încă patru proiecte, respectiv proiectul privind PUG, proiectul privind RENNS si RAN, inclusiv popularea cu date, proiectul cu SCIM, care trebuie actualizat și respectat în permanență și proiectul cu intabulări pe extravilan prin OCPI cu bani de la Guvernul României.

”Vom fi ajutați să facem acest lucru și în intravilanul comunei, deoarece avem populație de etnie romă și suntem în zone defavorizate, pe fonduri prin MDRAPFE”, a spus Constantin Serioja Hobincă.

 

Proiecte îndrăznețe de viitor pentru comuna Moțca

 

Pe lângă proiectele aflate deja în lucru administrația locală intenționează să implementeze altele, la fel de importante pentru cetățeni.

 

Primarul are în plan realizarea unor noi locuri de parcare, în fața Școlii Moțca, Dispensarului și a Grădiniței nr. 2, în fața Primăriei Motca și a Postului de Poliție Moțca și în fața clădirii de la Oficiul Poștal.  De asemenea, are în plan reabilitarea Podului peste Pârâul Moțca la Casa Parohială și a Podului peste Pârâul Moțca la Bonghinici.

 

”Trebuie să derulam proiectul pentru Terenul de sport din spatele Grădiniței nr. 2, cu drenuri și consolidarea cu zid de sprijin a versanților”, a completat primarul comunei Moțca.

 

Alte proiecte îndrăznețe la care se gândește edilul ar fi amenajarea unui parc pentru tineret, a unei săli de sport, dar și extinderea bazei sportive și aducerea la dimensiuni pentru omologare.

Construirea unui azil de bătrâni sau a unui centru de zi pentru persoane vârstnice este un alt obiectiv important pentru administrație. ”Vrem să căutăm finanțare pentru construirea unui “Azil de bătrâni ” sau a unui “Centru de zi pentru persoane vârstnice ”. Pentru teren îmi propun să donez 0,45 ha de teren situat lângă pădure, vizavi de Schitul Boureni, teren provenit din moștenirea soției mele. Acea zonă este deja propusă pentru extinderea zonei de intravilan în PUG-ul aflat în lucru și în plus are condiții ca și pentru un sanatoriu”, a declarat Constantin Serioja Hobincă.


Extinderea sistemului de apă și canalizare și a rețelei de gaze naturale, cele mai așteptate investiții

 

O investiție așteptată de localnici este extinderea sistemului de apă și canalizare. ”Așteptăm cu nerăbdare să se deruleze Proiectul accesat de ARSACIS pe POIM cu cei 6900 m de canalizare în satul Moțca, care întârzie deja și trebuia să se facă în 2018, dar măcar de ar începe prin toamna lui 2019. Asta ne îndeamnă pe noi să executăm aproximativ 1000 m de canalizare în zonele unde se suprapune cu asfaltul, din bugetul local”, a spus primarul.

 

Un alt proiect important vizează extinderea rețelei de gaze naturale pe cele 11 străzi din satul Moțca. ”Suntem dornici să primim contractele tripartite pentru extinderea rețelei de gaze naturale pe o lungime de 2440 m, pe cele 11 străzi din satul Moțca si să trecem când vremea ne va permite la executare”, a precizat edilul – șef.

 

Centenarul Marii Uniri, marcat la Moțca

 

Aniversarea a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România a fost marcată la Moțca, chiar de Ziua Comunei. Spectacolul intitulat sugestiv ”Acasă-i România”, după renumita piesă a îndrăgitei interprete Laura Olteanu, adresată tinerilor din Diaspora și celorlalți cetățeni ai comunei, a avut loc pe data de 15 august.

Pe scenă au evoluat artiștii locali Carmen Cornaci, Nicoleta Cojocaru, Ștefan Enasel Romascanul și ansambluri din zona cum ar fi: la Ansamblul Opincuta de la Moțca, nou înființat, Ansamblul Ozana din Târgu Neamț și Ansamblul profesionist de dansuri Codrii Neamțului.

De asemenea, au fost și invitați din Republica Moldova. Renumita Orchestra a Fraților Advahov din Chișinău, împreună cu Igor Rusu, Mihai Ciobanu și Zinaida Julea, iar nu în ultimul rând Grigore Gherman din Bucovina, au încântat auzul celor prezenți la eveniment. Artista Mira a susținut un spectacol dedicat tinerilor.

 

Mesajul primarului comunei Moțca, Constantin Serioja Hobincă

 

”Închei prin a mulțumi tuturor consilierilor din Consiliul Local Moțca care au înțeles oportunitatea aprobării proiectelor și necesitatea derulării lor, mulțumesc tuturor colaborărilor pe linie de consultanta și proiectare, mulțumesc tuturor persoanelor din aparatul de specialitate al primarului comunei Moțca și tuturor salariaților Primăriei Moțca, mulțumesc cetățenilor comunei Moțca și nu numai celor care au avut încredere în mine și au fost inspirați să mă voteze, iar nu în ultimul rând mulțumesc lui Dumnezeu pentru ajutor.
Vă doresc viață lungă plină de sănătate și fericire, iar anul 2019 să fie un an mai bun”

 

Festivalul de datini și obiceiuri, ediția a VII- a ediție

 

A devenit deja o tradiție ca în fiecare an în ajun de Anul Noul, administrația locală să organizeze Festivalul de datini și obiceiuri. An de an, la Căminul Cultural din comună se reunesc benzi din mai multe zone.

 

Evenimentul este unul apreciat de cetățeni care vin cu sutele pentru a urmări fiecare prestație. Cele mai bune benzi sunt premiate.

 

Un an eveniment ce le are în prim plan pe cuplurile longevive care au dat dovadă de înțelegere, răbdare și devotament, împlinind 50 de ani de iubire neîntreruptă, va avea loc în cea de-a treia zi de Crăciun. Atunci 13 familii vor fi premiate.

 

O surpriză este pregătită și pentru copiii din localitate. Ei vor primi cu ocazia sărbătorilor de iarnă pachete cu dulciuri.

 

About Irina GHERASIM

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Cât ne costă munca la negru. România rămâne în fruntea UE, iar nota de plată nu se oprește la taxele neîncasate

Munca la negru este, prin definiție, greu de măsurat. Nu apare integral în registre, declarații ...