Accident rutier cu o victimă în Pașcani, petrecut în urmă cu puțin timp. Neplăcutul eveniment s-a petrecut pe strada Dragoș Vodă, în apropiere cu intersecția străzii Fântânele. Potrivit autorităților, șoferul unui ansamblu de vehicule, de 43 ani, din Bălțați, în timp ce se deplasa dinspre intersecția străzii Ceferiștilor spre Fântânele s-a angajat în depășirea neregulamentară a unui autoturism marca Logan. Șoferul Daciei a încercat la rândul său să efectueze un viraj la stânga, timp în care a fost lovit din plin.
În urma impactului, pășcăneanul în vârstă de 77 ani, șoferul mașinii marca Logan a fost transportat cu o ambulanță la Spitalul Municipal de Urgență. Acesta prezenta policontuzii și contuzie toraco-abdominală. Din primele investigații medicale rezultă faptul că rănile nu sunt grave. Șoferul din Bălțați vinovat de accident s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă iar cercetările continuă. De precizat faptul că în urma testării șoferilor cu aparatul alcooltest a rezultat faptul că nici unul dintre ei nu consumase alcool.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani










Ce pantaloni are agenta de politie