Acasă » REGIONAL » Moldova » Accident CUMPLIT pentru un bărbat din Tătăruși, plecat la muncă în Germania. Familia cere sprijin pentru repatrierea trupului
Sursa foto: nordbayern.de

Accident CUMPLIT pentru un bărbat din Tătăruși, plecat la muncă în Germania. Familia cere sprijin pentru repatrierea trupului

O familie din comuna Tătăruși trece prin clipe cumplite, în prag de sărbători. Ionel Pristavu, de 40 ani, și-a pierdut viața în cursul zilei de duminică, într-un accident rutier, petrecut în orașul Nürnberg, din Germania.

Potrivit membrilor de familie, Ionel lucra în străinătate de 7 ani, în domeniul construcțiilor. În mod frecvent venea acasă iar acum, în apropierea sărbătorilor de iarnă, și-a făcut bagajul alături de prietena lui pentru a fi alături de familie. Din primele informații obținute, se pare că, în timp ce se deplasau cu mașina personală spre România, pe autostradă, un șofer i-ar fi tăiat calea iar în urma manevrei neregulamentare ar fi ajuns cu autoturismul pe marginea drumului, într-un parapet.

Impactul nu a fost mare însă, după ce au coborât amândoi din mașină, un alt autoturism i-au lovit din spate, impactul fiind devastator. Șoferul Ionel Pristavu a decedat pe loc în timp ce prietena acestuia a fost transportată la spital cu răni grave, fiind supusă unor proceduri chirurgicale.

Acum, familia încearcă să-l aducă acasă pentru a fi înmormântat în Tătăruși. Problema este că, pentru repatrierea trupului, implică costuri foarte mari, bani de care familia nu dispune.

Cei care doresc să sprijine din puținul lor cu bani pentru ajutorarea acestora o pot face în contul bancar LEI – RO54BTRLRONCRT0426937201, EURO – RO04BTRLEURCRT0426937201 sau pot lua legătura direct cu membrii familiei la numărul de telefon: 0768/649.858 – Anca Sava, sora persoanei decedate.

About Catalin MIHAILA

Jurnalist Redactor - șef

Un comentariu

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Verificare antispam *

x

Vezi și

Echipament IT pentru serviciile locale din comuna Moțca

Serviciile locale pentru comuna Moțca urmează a fi modernizate cu echipament IT de ultimă generație. ...