STIRI DE ULTIMA ORA
Acasă » EVENIMENT » Accident » UPDATE2 | ACCIDENT RUTIER GRAV PE DN2 CRISTEȘTI – CAMION RĂSTURNAT PESTE UN AUTOTURISM, DOUĂ VICTIME ÎNCARCERATE
pmp

UPDATE2 | ACCIDENT RUTIER GRAV PE DN2 CRISTEȘTI – CAMION RĂSTURNAT PESTE UN AUTOTURISM, DOUĂ VICTIME ÎNCARCERATE

Un grav accident rutier a avut loc în urmă cu puțin timp pe Drumul Național 2, între localitățile Cristești și Drăgușeni. Un camion s-a răsturnat peste un autoturism, iar impactul a fost devastator.

Ads

Potrivit informațiilor furnizate de Secția de Pompieri Pașcani, în eveniment sunt implicate patru persoane. Două dintre acestea, aflate în autoturism, sunt încarcerate și se află în stare de inconștiență.

La fața locului intervin 13 pompieri militari cu două autospeciale de intervenție și o ambulanță SMURD tip EPA, sprijiniți de un echipaj medical SAJ tip C, cu medic. Echipajele de salvare acționează în aceste momente pentru extragerea victimelor și acordarea primului ajutor de urgență.

Traficul în zonă este blocat, iar autoritățile fac apel la participanții la trafic să evite zona și să respecte indicațiile echipajelor de intervenție.

Știrea este în curs de actualizare.

UPDATE: Declarația reprezentantului Biroului de presă din cadrul IPJ Iași

*IPJ IAȘI*

La data de 24 octombrie a.c., în jurul orei 14:55, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pașcani au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că pe raza localității Cristești, pe DN2, E85, a avut loc un accident rutier soldat cu victime omenești.

În urma cercetărilor efectuate, a rezultat faptul că un bărbat, de 54 de ani, din județul Bistrița-Năsăud, în timp ce conducea un autotren cu semiremorcă, din direcția Drăgușeni spre Cristești, ar fi pierdut controlul autovehiculului, moment în care s-ar fi răsturnat pe partea carosabilă și ar fi intrat în coliziune cu un autoturism, condus de un bărbat, de 42 de ani, din județul Suceava.

În urma impactului, a rezultat decesul bărbatului de 42 de ani, cât și a pasagerului din autoturism, un bărbat, de 39 de ani.

Conducătorul autotrenului a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului.

UPDATE2 FOTO:

About Catalin MIHAILA

Jurnalist Redactor - șef

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Cât ne costă munca la negru. România rămâne în fruntea UE, iar nota de plată nu se oprește la taxele neîncasate

Munca la negru este, prin definiție, greu de măsurat. Nu apare integral în registre, declarații ...