În urmă cu câteva ore, pe raza comunei Moțca a avut loc un accident rutier cu victime. Din primele cercetări reiese faptul că șoferul unui autoturism care se deplasa dinspre Roman ar fi ațipit la volan și astfel a pierdut controlul mașinii ieșind în afara părții carosabilului. Spre ghinionul acestuia a intrat într-un alt autoturism aflat în parcare. În urma impactului, șoferul vinovat de accident s-a răsturnat. La fața locului au ajuns în scurt timp o ambulanță care a transportat șoferul la Compartimentul de Primir Urgențe din cadrul Spitalului Municipal de Urgență Pașcani. De asemenea și cei de la poliția rutieră au intervenit pentru constatări. În urma impactului, pe lîngă victimă, au fost produse pagube materiale importante. Cercetările continuă.

Sursa foto: Bittv.info
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani