STIRI DE ULTIMA ORA
Acasă » EVENIMENT » ACȚIUNE DESFĂȘURATĂ DE POLIȚIȘTII IEȘENI PRIVIND PRODUSELE DIN TUTUN ȘI CELE CONEXE
pmp

ACȚIUNE DESFĂȘURATĂ DE POLIȚIȘTII IEȘENI PRIVIND PRODUSELE DIN TUTUN ȘI CELE CONEXE

La data de 12 martie a.c., în intervalul orar 07.00 – 8.30 și 13.00-15.00 polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului Criminalistic și Poliției Municipiului Iași împreună cu jandarmi din cadrul I.J.J Iași și Bacău, au acționat în municipiul Iași, pentru a crește gradul de siguranță a elevilor în zona unităților de învățământ și a verifica dacă sunt respectate prevederile Legii nr. 349/2002 și Legii nr. 61/1991, de către agenții economici din apropierea unităților de învățământ.

Ads.

„În cadrul activităților desfășurate, s-a constatat faptul că un agent economic ar fi comercializat produse din tutun către minori. Acesta a fost sancționat contravențional, conform Legii nr. 61/1991, deoarece avea obigația de a solicita consultarea actelor de identitate ale consumatorilor.

De asemenea, societatea comercială a fost sancționată contravențional, cu amendă în valoare de 10.000 de lei, conform Legii nr. 349/2002 și a fost dispusă măsura complementară de suspendare a activității pe o perioadă de 30 de zile.

Totodată, o altă societate din municipiul Iași a fost sancționată contravențional, cu amendă în valoare de 5.000 de lei conform Legii nr. 61/1991.

Reamintim faptul că potrivit art. 3, alin. 6^1, din Legea nr. 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun, se interzice vânzarea tuturor categoriilor de produse care conțin tutun, a țigaretelor electronice, a flacoanelor de reumplere pentru țigaretele electronice, a dispozitivelor electronice pentru încălzirea tutunului și a produselor destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun, a (pouch-urilor) pliculețelor cu nicotină pentru uz oral și a produselor destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun persoanelor care nu au împlinit vârsta de 18 ani.

Astfel de acțiuni se vor desfășura și în perioada următoare, scopul principal fiind acela de a preveni și combate comercializarea produselor din tutun și a celor conexe, de băuturi alcoolice și energizante, către minori”, au transmis polițiștii ieșeni.

About Eduard PANAIT

Jurnalist

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Cât ne costă munca la negru. România rămâne în fruntea UE, iar nota de plată nu se oprește la taxele neîncasate

Munca la negru este, prin definiție, greu de măsurat. Nu apare integral în registre, declarații ...