Poliţiştii rutieri ieşeni acționează pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. Pe parcursul a 5 zile, în urma activităților desfășurate, polițiștii din Iaşi au aplicat aproape 900 de sancțiuni contravenționale, fiind reținute peste 70 de permise de conducere. În perioada 14 – 18 august a.c., sub coordonarea Direcției Rutiere a Poliției Române, polițiștii rutieri din judeţul Iaşi au acționat pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. Pentruneregulile depistate, au fost aplicate 875 de sancțiuni contravenționale, dintre care 264 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 118 pentru nefolosirea centurii de siguranță, 31 pentru folosirea telefonului mobil în timpul conducerii autovehiculelor pe drumurile publice, fără dispozitiv sau accesorii de tip ,,mâini libere” și 9 pentru conducerea autovehiculelor de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice.
6 au fost pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor, 15 pentru depășirea neregulamentară, iar restul pentru alte abateri. De asemenea, polițiștii au constat 11 infracțiuni la regimul circulației rutiere. Totodată, în cadrul acțiunilor, au fost retrase 23 de certificate de înmatriculare și au fost reținute 78 de permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce. Poliția Ieşeană continuă acțiunile pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.