Vești bune pentru cetățenii comunei Tătăruși. Conducerea primăriei a început activitățile de pietruire a drumurilor sătești din localitate, acolo unde nu este asfalt. La ora actuală nu există nici un drum care să nu fie pietruit iar angajații primăriei intervin cu utilaje pentru nivelarea lor cât și tasare.
Paralel se intervine și pe străzile asfaltate pentru curățirea rigolelor. Primarul Costel Iosub a declarat că anual se efectuează astfel de activități pentru confortul cetățenilor. Edilul șef a mai explicat că de lucrările publice se ocupă cel mai mult viceprimarul Gheorghe Lazăr.
Tot în această perioadă se continuă cu branșările gospodăriilor din localitate la sistemul de apă. Vicele a declarat că nu s-a putut interveni din timp pentru amenajarea drumurilor sătești deoarece era necesar să se facă săpături pentru aducțiunea conductei. Însă, spune acesta, se intervine pe drumurile sătești imediat ce lucrările sunt finalizate. Până la ora actuală au fost racordate aproximativ 300 de case la rețea iar lucrările continuă, mai ales că sunt peste 800 de cereri din partea cetățenilor.
Surprize de Paște
Primarul comunei, Costel Iosub a pregătit în acest an o activitate artistică pentru cetățeni, cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paște. Prea multe detalii nu au fost făcute publice, însă, edilul șef spune că în prima și a doua zi de sărbătoare în comună vor fi activități culturale cu artiști locali și invitați speciali.
Mai multe detalii în video știrea de mai jos:
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani
