Unele tipuri de ambalaje din plastic de unică folosinţă vor fi interzise începând din 1 ianuarie 2030. Ele includ ambalajele pentru fructele şi legumele proaspete neprocesate, ambalajele pentru alimente şi băuturi servite şi consumate în cafenele şi restaurante, porţiile individuale (de exemplu, condimente, sosuri, lapte pentru cafea, zahăr), ambalajele miniaturale pentru produse de igienă din hoteluri şi pungile de transport din plastic foarte subţire (sub 15 microni).
Reducerea cantităţii de ambalaje şi restricţionarea anumitor tipuri de ambalaje
Pentru a preveni efectele adverse asupra sănătăţii, textul interzice utilizarea aşa-numitelor „substanţe chimice eterne” (substanţe perfluoroalchilate şi polifluoroalchilate, sau PFAS) peste anumite limite în ambalajele care intră în contact cu alimentele.
Sunt prevăzute obiective specifice în materie de reutilizare pentru 2030 în cazul ambalajelor folosite pentru băuturile alcoolice şi nealcoolice (cu unele excepţii, cum ar fi laptele, vinul, vinul aromatizat sau băuturile spirtoase), ambalajele folosite la transport şi ambalajele de vânzare, precum şi ambalajele grupate. În anumite condiţii, statele membre pot acorda o derogare de cinci ani de la aceste cerinţe.
Distribuitorii finali de băuturi şi de alimente la pachet vor avea obligaţia de a le oferi consumatorilor opţiunea de a-şi folosi propriul recipient, dar şi de a încerca să propună spre vânzare 10% dintre produsele lor într-un format de ambalaje reutilizabile până în 2030.
Ambalaje reciclabile, o colectare îmbunătăţită a deşeurilor şi reciclare
Potrivit noilor norme, toate ambalajele (cu excepţia celor fabricate din lemn uşor, plută, materiale textile, cauciuc, ceramică, porţelan şi ceară) vor trebui să fie reciclabile prin îndeplinirea unor criterii stricte.
Continuare pe Stiripesurse.ro