STIRI DE ULTIMA ORA
Acasă » ECONOMIC » Afaceri » Afacerile companiei Electroputere VFU Paşcani au urcat anul trecut cu 11%, iar profitul a fost în scădere uşoară
pmp

Afacerile companiei Electroputere VFU Paşcani au urcat anul trecut cu 11%, iar profitul a fost în scădere uşoară

Controversatul om de afaceri Gruia Stoica a avut afaceri mai mari cu Electroputere VFU Paşcani în anul 2020 comparativ cu anul precedent, potrivit datelor raportate de companie la Ministerul Finanţelor (MF), consultate de „Ziarul de Iaşi”.

Profitul net pe anul fiscal trecut al producătorului de material rulant din judeţul Iaşi a scăzut uşor faţă de rezultatul din exerciţiul financiar 2019, la fel şi numărul oamenilor care lucrează în fabrică. Conform indicatorilor din situaţia financiară anuală, Electroputere VFU Paşcani, membru al Grampet Group (controlat de Gruia Stoica), a înregistrat o cifră de afaceri în 2020 de 96,1 milioane lei, în creştere cu aproape 11% faţă de 2019, când afacerile s-au cifrat la 86,9 milioane lei. Profitul net obţinut de companie anul trecut a fost de 6,64 milioane lei, mai mic cu circa 2% raportat la anul anterior, când profitul net declarat a fost de 6,75 milioane lei.

În acelaşi timp, anul trecut compania a operat cu mai puţin de 500 de angajaţi, numărul mediu ajungând la 482 de salariaţi, în condiţiile în care în anul 2019 compania raporta la MF 509 angajaţi, iar în anul 2018 un număr mediu de 501 salariaţi. Citește continuarea articolului pe Ziaruldeiași.ro

About Redacția

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Cât ne costă munca la negru. România rămâne în fruntea UE, iar nota de plată nu se oprește la taxele neîncasate

Munca la negru este, prin definiție, greu de măsurat. Nu apare integral în registre, declarații ...