Sărbători de poveste la Tătăruși. Conducerea primăriei comunei Tătăruși continuă tradiția dedicată sărbătorilor de iarnă. Primarul Costel Iosub a pregătit alături de colaboratorii lui surprize semnificative în această perioadă. Este o poveste care continuă în Mica Bucovină și la care i-au parte nu numai localnicii de rând cât și cei din împrejurimi.
Astfel, potrivit organizatorilor, în cursul zilei de duminică, 18 decembrie, la Căminul Cultural „Alexandru Vasiliu”, de la ora 16.30, va avea loc DESCHIDEREA TÂRGULUI DE CRĂCIUN.
Zilnic mai apoi vor continua manifestări culturale și artistice cu prezența unor artiști consacrați cât și artiști din împrejurimi. Printre cei mai cunoscuți se numără Aurel Moldova, Andreea Haisan și Alexandru Brădățan. Ca în fiecare an, copii vor primi daruri din partea Moșului. Un alt eveniment așteptat este Festivalul Folcloric de „Datini și Obiceiuri de Iarnă „Alexandru Vasiliu – Tătăruși”. Aici sunt așteptați să participe cete de colindători din mai multe județe ale Moldovei. Finalul va fi marcat printr-un grandios FOC DE ARTIFICII.
Mai multe informații puteți urmări în afișul de mai jos:
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani

