Secțiile de votare au fost închise la ora 21.00. Astfel, la Pașcani au votat un număr de 9.191 persoane din 38.188 persoane cu drept de vot. Procentul este de 24,06%. Cei mai mulți votanți ieșiți la urne au fost persoane cu vârsta între 45-64 ani. A urmat apoi cei cu vârste de peste 65 ani, persoane între 35-44 ani, 25-34 ani și 18 – 24 ani. După gen, la Pașcani au votat un număr de 4755 bărbați și 4436 femei.
Târgu Frumos
În orașul Târgu Frumos, numărul cetățenilor ieșiți la vot a fost de 2.865 din 11.508, un procent de 24,89 %. La fel ca și la Pașcani, cei mai mulți votanți au fost cei cu vârste de 45-64 ani. Au urmat cei cu vârste între 35-44 ani, 65 plus, 25-34 ani și 18-24 ani. Împărțirea după gen arată că 1519 bărbați s-au prezentat la vot și 1346 femei.
Hârlău
La Hârlău, prezența la urne a fost de doar 20,40 %. Asta înseamnă că au ieșit la vot 1.904 cetățeni din totalul de 9.332 persoane cu drept de vot. Și aici prezența accentuată la vot a fost a persoanelor cu vârste între 45-64 ani. Au urmat cei cu vârste de peste 65 ani, 35-44 ani, 25-34 ani și 18-24 ani. Pe gen, la urne s-au prezentat mai multe persoane de sex masculin (973) și restul de sex feminin (931).
Exit-Poll-urile arată că PSD a obținut cel mai mare scor la alegeri, de 30,5%, apoi PNL 29,1%, USR-PLUS 16,4%, UDMR 5,7% iar PMP și PRO România câte 5% fiecare. Rezultatele finale se vor afla mâine, după numărarea voturilor atât din țară cât și din diaspora.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani


