STIRI DE ULTIMA ORA
Acasă » EVENIMENT » Andrei, tânărul român care a zburat de la Viena la Londra agățat de trenul de aterizare al unui avion, nu-și mai revine după șocul trăit
pmp

Andrei, tânărul român care a zburat de la Viena la Londra agățat de trenul de aterizare al unui avion, nu-și mai revine după șocul trăit

În 2010, știrea potrivit căreia un român a zburat de la Viena la Londra agățat de trenul de aterizare al unui avion făcea înconjurul lumii. Mulți s-au întrebat atunci dacă așa ceva chiar e posibil. Acum, Andrei Culea din satul Cochirleni, județul Constanța, nu-și mai revine după șocul trăit.

Pe când avea numai 20 de ani, Andrei lua drumul Marii Britanii pentru a-și găsi de muncă. A ales un mijloc de transport extrem de riscant – mortal în cele mai multe cazuri: trenul de aterizare al unui avion. A reușit să reziste la temperaturi sub 0 grade, pe o distanță de aproape 1.300 de kilometri. La Londra a fost descoperit mai mult mort decât viu.

Andrei a fost internat în spital câteva săptămâni și a devenit personaj de mare interes pentru presa britanică. Apoi, a încercat să-și facă un rost la Londra, însă din cauza problemelor de sănătate care s-au accentuat, a trebuit să revină în țară. Acum este de nerecunoscut.

„Vă spun sincer, Andrei e într-o situație gravă, a luat-o razna rău! Nu te mai poți înțelege cu el, nu vorbește cu nimeni, și familiei îi e greu să comunice cu el. El e mereu pe drumuri, face zeci de kilometri zilnic, și spre Medgidia, și spre Constanța, fără nici o noimă.

Băiatul era foarte muncitor înainte să dea de necazul cu zborul ăla, care e clar că l-a afectat serios. Acum merge mereu, zeci de kilometri, pe șosea, pe lângă calea ferată, ziua și noaptea, nu contează. Mi-e și frică să nu dea cineva peste el cu mașina, că sunt și zone întunecate, vă dați seama”, a precizat Neamțu Mihalache, primarul comunei Rasova, care include și satul Cochirleni, conform Fanatik.

Potrivit familiei, suferințele generate pe fond nervos de zborul la Londra i-au provocat lui Andrei o amnezie severă, așa că tânărul nu mai știa nici unde locuiește.

Din precauție, autoritățile care vin periodic să vadă ce mai face tânărul sunt însoțite mereu de polițiștii locali.Acum, Andrei are 31 de ani și trăiește din indemnizația de handicap, care înseamnă 350 de lei pe lună.

Sursa: antena3.ro

 

About Redacția

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Cât ne costă munca la negru. România rămâne în fruntea UE, iar nota de plată nu se oprește la taxele neîncasate

Munca la negru este, prin definiție, greu de măsurat. Nu apare integral în registre, declarații ...