Acasă » EVENIMENT » Social » Angajaţii CFR vor ieşi la pensie mai devreme. Lider al Convenţiei Transportatorilor: “Nu pot rezista până la vârsta standard”
thomplast

Angajaţii CFR vor ieşi la pensie mai devreme. Lider al Convenţiei Transportatorilor: “Nu pot rezista până la vârsta standard”

După şase ani de discuţii şi amânări în Parlament, statutul personalului feroviar a fost adoptat. Una dintre cele mai importante prevederi este reducerea vârstei de pensionare pentru angajaţii CFR. Reprezentanţii sindicatelor din acest sector au fost astăzi în Camera Deputaţilor, unde au prezentat conducerii planurile lor pentru modernizarea sistemului feroviar.

Ion Rădoi, preşedinte Convenţia Naţională a Transportatorilor din România: „După şase ani iată că putem să ne bucurăm de acest statut al personalului feroviar. Sunt nişte elemente care în conformitate cu contractele colective de muncă pe care noi le-am negociat de-a lungul timpului se bat în cuie prin lege”.

Una dintre cele mai importante prevederi ale noii legi este reducerea stagiului obligatoriu de cotizare de la 35 la 30 de ani, fără ca angajaţii să fie penalizaţi la pensie.

Florin Dobrescu, preşedinte executiv al Convenţiei Naţionale a Transportatorilor din România: „Reuşim să introducem coeficienţii de ierarhizare în contractele colective, facem o departajare a personalului prin pregătirea de muncă pe care o are fiecare, reducem vârsta de pensionare cu 5 ani, ceea ce înseamnă foarte mult pentru că personalul de la calea ferată e un personal epuizat, obosit şi nu poate să reziste până la vârsta standard de 65 de ani”.

Măsura ar urma să se aplice din 2021. Până atunci însă, sindicatele cer şi alte măsuri care să ducă la eficientizarea acestui sector.

Iulica Mantescu, membru al Convenţiei Naţionale a Transportatorilor din România: „Am mai convenit cu Iordache ca în perioada imediat următoare să ne reunim, să continuăm, e o primă rezolvare pentru sistemul feroviar, trebuie să declanţăm procedura de reorganizare timp holding a căii ferate dacă vrem să avem un viitor”.

Companiile feroviare sunt aproape de colaps în acest moment. Cea mai grea situaţie este la CFR Marfă, companie cu aproximativ 6.000 de salariaţi, care a înregistrat pierderi de 157 de milioane de lei în 2017, ultimul an pentru care există date la Ministerul Finanţelor.

La acestea se adaugă datorii de peste un miliard de lei, cea mai mare parte a acestora către administratorul infrastructurii. Cu toate acestea, CFR SA a încheiat anul 2017 cu un profit de 154 de milioane de lei. Este singura companie feroviară pe plus, având în vedere că CFR Călători a înregistrat în acelaşi an pierderi de 20 de milioane de lei. În aceste condiţii nici nu se pune problema de achiziţii de material rulant sau modernizări.

Sursa www.digi24.ro

About Redactia

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Verificare antispam *

x

Vezi și

Aproape jumătate dintre elevi au luat bac-ul de toamnă. O singură medie peste 9 la Iași

Mai puţin de jumătate dintre candidaţii înscrişi în judeţul Iaşi la examenul de bacalaureat, sesiunea ...