Tone întregi de apă se cară pentru a se uda florile și gazonul amplasat în spațiile verzi. În ciuda acestei activități în multe zone din municipiul Pașcani iarba dă semne că se usucă. Canicula de afară și lipsa precipitațiilor dă bătăi de cap angajaților de la Compartimentul Sere și spații verzi. Viceprimarul Cristian Rățoi a explicat că zilnic se udă atât florile cât și gazonul și se cară tone întregi de apă cu cisternele.
„Pe lângă aceste activități se fac pregătiri de plantări de flori în centrul municipiului la magazinul Profi, la Catedrală și monumentul eroilor dar și jardiniere de pe strada Ștefan cel Mare și Grădiniței. S-a mai cosit unde a fost nevoie și de săptămâna viitoare vom merge cu activitățile pe suburbii. Vom începe cu Blăgeștiul, Lunca, Gâștești, Boșteni și Sodomeni”, a spus Cristian Rățoi.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani
