STIRI DE ULTIMA ORA
Acasă » CULTURAL » Azi, post negru: este Ziua Crucii. Tradiţia spune că începe culesul viilor
pmp

Azi, post negru: este Ziua Crucii. Tradiţia spune că începe culesul viilor

Creştinii ortodocşi sărbătoresc astăzi Înălţarea Sfintei Cruci, prima zi de post negru al acestui an bisericesc. Potrivit tradiţiei Bisericii, această sărbătoare aminteşte de două evenimente solemne, aflarea Sfintei Cruci şi înălţarea ei în faţa poporului de episcopul Macarie al Ierusalimului, la 14 septembrie 335.

Totodată, sărbătoarea aminteşte şi de aducerea Sfintei Cruci de la perşi, în 629, în vremea împăratului bizantin Heraclius, care a aşezat-o în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim. Potrivit tradiţiei, Sfânta Cruce a fost descoperită în urma poruncii Împărătesei Elena, mama împăratului Constantin cel Mare. Se spune că au fost descoperite trei cruci, iar pentru a afla care este cea pe care a fost răstignit Iisus, patriarhul Ierusalimului Macarie a apropiat fiecare cruce de o fată care tocmai murise. Când Macarie a aşezat lângă ea Sfânta Cruce, se spune că tânăra a înviat. În anul 335, Patriarhul a înălţat-o să fie văzută de tot poporul, şi de atunci, în fiecare an, la 14 septembrie, se sărbătoreşte acest eveniment. „Nu este vreme a istoriei creştine în care Sfânta Cruce să nu fie prezentă. De la Golgota Răstignirii, la apariţia Sfintei Cruci în viaţa Sfântului Împărat Constantin cel Mare, de la descoperirea Sfintei Cruci, la înălţarea ei în veacul IV şi în veacul VII, până la aşezarea ei pe drapelul de luptă al voievozilor Moldovei sau în inima stemei ţării.

În zilele noastre, Sfânta Cruce răzbate veacurile, răzbate timpurile. Sfânta Cruce este prezentă în viaţa noastră, a tuturor creştinilor, încât putem mărturisi adevărul: şi anume, Crucea, ca mod de viaţă al nostru, al oamenilor. Căci viaţa noastră ce este? Nu este oare un şirag de răstigniri şi de învieri continue? Nu este oare o alternanţă între lacrimă şi bucurie? Nu este oare o succesiune de furtună şi cer senin?”, a afirmat IPS Teofan sâmbătă, pe 12 septembrie, la târnosirea bisericii din satul Avîntul, comuna Româneşti. În calendarul popular, această zi mai poartă denumirea de Cârstovul Viilor şi Ziua Şarpelui. Astfel, de astăzi, mai ales în zonele deluroase şi sudice, se începe culesul viilor, iar despre această zi se mai spune că şerpii se retrag în ascunzişuri pentru a hiberna. SURSA: Ziaruldeiasi.ro

About Redacția

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Cât ne costă munca la negru. România rămâne în fruntea UE, iar nota de plată nu se oprește la taxele neîncasate

Munca la negru este, prin definiție, greu de măsurat. Nu apare integral în registre, declarații ...