Acum 2.500 de ani a avut loc Bătălia de la Termopile, una dintre luptele purtate între un imperiu cu o suprafaţă de 8 milioane de km2 şi o Grecie divizată în mai multe oraşe-state. Părea să fie lupta biblică, la fel cum a fost lupta dintre David şi Goliat. Un imperiu ce avea superioritate numerică putea să nimicească civilizaţia greacă, cu tot cu ideile şi cultura acesteia. Însă istoria ne învaţă că deseori, calitatea e mai bună decât cantitatea, iar Bătălia de la Termopile ne demonstrează acest fapt.
Un mic grup de greci sub comanda regelui Leonidas și a spartanilor săi s-au pregătit să înfrunte cea mai mare armată adunată vreodată în antichitate. Deși Bătălia de la Termopile nu a fost decisive în cadrul Războaiele Greco-Persane, a subliniat idealul oamenilor de a se sacrifica pentru libertate, cu mai mult de două milenii înaintea marilor revoluții moderne. Dar cine erau acești greci curajoși care au rezistat și au luptat?
„Aceasta este Sparta”
De la nașterea sa în anul 540 î.Hr., un copil spartan era destinat să își petreacă viața traversând o serie de încercări. Pentru spartani, existența era o continuă luptă pentru supraviețuire. Din prima zi a vieții, trupul fragil al copilului era scufundat într-un vas plin cu vin, pentru a testa dacă este suficient de robust pentru a rezista la provocările, cruzimea și luptele care îl așteptau.
Dacă trecea această primă probă, copilul era supus unei noi evaluări. Mama îl aducea în fața Gerousiei, un consiliu compus din 30 de membri, majoritatea fiind bătrâni de peste 60 de ani. Aceștia inspectau trupul copilului pentru a determina dacă este suficient de sănătos și bine dezvoltat. Dacă nu îndeplinea standardele eugenice, copilul ar fi fost abandonat în prăpastia de pe muntele Taygetos. Cu toate acestea, acest copil a avut noroc.
Pe acel prunc avea să-l cheme Leonidas şi avea să trăiască într-o societate religioasă care punea accent pe instruire militară. Leonidas era însuşi fiul regelui Spartei, Anaxandridas al II-lea care avea două soţii. Prima soţie era stearpă. Eforii i-au permis regelui să-şi ia o a două soţie fără a o alunga pe prima. Cea de-a doua nevastă a sa era descendentă a lui Chilon din Sparta (unul dintre cei şapte Înţelepţi ai Greciei). Aceasta i-a născut un fiu, Cleomenes. Prima soţie i-a oferit în cele din urmă trei fii:Dorieus şi gemenii Leonidas şi Cleombrotus.
Sistemul Agoge
Deoarece nu era desemnat să moștenească tronul, la vârsta de șapte ani, Leonidas începuse un antrenament militar riguros în cadrul sistemului Agoge, pentru a deveni un războinic de temut. Antrenamentul era conceput pentru a-i disciplina, a-i instrui și a le dezvolta rezistența fizică băieților spartani. Leonidas și alți băieți spartani locuiau în cămine comune și erau hrăniți strict, fără a li se permite să fie nici flămânzi, nici sătui.
Băieții învățau lupta, furtul discret al hranei, dar erau și educați în citit, scris, cântat și dansat. Erau pedepsiți sever pentru vorbirea prea multă și erau adesea biciuiți în tinerețe pentru a se obișnui cu durerea și pentru a-i pregăti pentru luptă. Li se cerea să vorbească concis, să nu se plângă și să nu critice.
Fiecare spartan trebuia să treacă prin trei etape de instruire: paides (7-17 ani), paidiskoi (17-19 ani) și hebontes (20-29 ani). Băieții trăiau în grupuri numite agelai, sub îndrumarea unui bătrân, și erau încurajați să fie loiali față de comunitate și față de masa comună, Syssitia.
De la vârsta de 12 ani, fiecare băiat primea o phoinikis, o mantie roșie pentru a-și ascunde rănile. Construiau adăposturi și paturi fără unelte, doar cu mâinile goale, și erau obișnuiți să îndure foamea pentru a-și întări rezistența.
Relaţii intime controversate
Leonidas, asemenea multor alți băieți spartani, a avut un mentor numit agoge. Acest tânăr necăsătorit, mai în vârstă, i-a fost un al doilea tată și un model de urmat. Împreună cu el, Leonidas a experimentat prima sa relație sexuală, o practică frecventă în rândul spartanilor. În acele timpuri, era considerat esențial ca un adolescent să formeze o legătură specială cu un aristocrat mai în vârstă pentru a se dezvolta ca cetățean liber.
De-a lungul copilăriei și adolescenței, Leonidas a fost supus unor antrenamente dure. El și ceilalți băieți erau trimiși iarna în păduri și munți pentru a vâna și lupta cu animale sălbatice, dormind sub cerul liber în condiții austere. De asemenea, erau puși la încercare prin furturi din piețe, unde trebuiau să rămână nedetectați. Este probabil că Leonidas a trecut și prin proba de supraviețuire în sălbăticie, vânând pentru hrană și luptând cu animale periculoase pentru a-și perfecționa abilitățile de luptă.
La 18 ani, Leonidas a devenit paidiskoi, un student care putea activa în armata spartană. Leonidas a avut acces la Crypteia, poliția secretă care spiona populația helotă. Din anul 465 î.Hr., tinerii spartani erau însărcinați cu uciderea heloților vulnerabili.
Ierarhia spartană era complexă, heloții fiind urmați de perioeci, oameni liberi, dar fără cetățenie spartană. Chiar și femeile din Sparta erau instruite să lupte și să aibă un fizic puternic pentru a naște copii sănătoși. Bărbații, la rândul lor, învățau să lupte în falangă, protejându-se pe ei și pe camarazii lor cu hoplonul (scutul).
La 20 de ani, Leonidas a devenit membru al Syssitia, un club al meselor comune format din 15 membri care contribuiau financiar și învățau să interacționeze armonios. În această perioadă trăia într-o cazarmă și își continua antrenamentul pentru a deveni hippeis.
Viaţa sa a început la 30 de ani
Abia de la 30 de ani, Leonidas, ca orice spartan, putea participa la viața politică, votând sau candidând pentru funcții publice. Spartanii disprețuiau modelul democratic atenian. Ca toți spartanii, Leonidas a fost ținut în rezervă activă până la vârsta de 60 de ani, trăind un stil de viață disciplinat.
În ceea ce privește căsătoria, Leonidas, ca orice bărbat spartan, trebuia să-și răpească viitoarea soție. Dacă reușea, o ducea acasă, o tundea și o îmbrăca într-o mantie simplă, lăsând-o pe podeaua unei camere întunecate. Apoi, lua cina cu ea și o ducea în pat pentru a zămisli un copil. Pe parcursul căsătoriei, Leonidas trebuia să-și viziteze soția în secret.
Leonidas a fost un spartan exemplar, dedicat cetății sale și supus antrenamentelor dure care l-au transformat într-un războinic redutabil. A respectat tradițiile spartane și a trăit o viață disciplinată, dedicată slujirii statului.
Un alt obicei controversat
Mulţi bărbaţi îşi împărţeau nevestele cu musafiri şi mulţi tineri necăsătoriţi puteau să se culce cu nevestele altor bărbaţi pentru a le purta pruncii. Însă femeile spartane se bucurau de statut crescut, putere şi respect şi erau alfabetizate. Nu se căsătoreau decât după vârstă de 20 de ani. Trebuiau să se antreneze pentru a naşte copii sănătoşi. Purtau rochii comode (peplos) tăiate în sus şi pe lateral . Participau la Gymnopaedia goale, alături de bărbaţi.
Leonidas s-a căsătorit cu Gorgo în anul 490 î.e.n., iar în anul 489 î.e.n., a devenit unul dintre cei doi regi ai Spartei după ce Cleomones a murit fără a oferi un urmaş masculine la tron, iar Dorieus a fost ucis în Sicilia. Sparta era un oraş-stat oligarhic condus de doi regi ereditari din familiile Agiad şi Eurypontid, ambele pretinzând că descind din Hercule. Regii aveau atribuţii religioase, juridice şi militare.
Solii de la răsărit: vrem pământ şi apă sau se ivesc zorii războiului
Anul 481 î.e.n.: de la răsărit se ivesc călăreţi ce erau mesagerii din partea marelui rege-zeu Xerxes al Persiei. Mesagerii umblau pe meleagurile greceşti pentru a cere “pământ” şi “apă”, aceasta fiind o formă de supunere în faţa Imperiului Persan.
Dar Atena şi Sparta au refuzat şi au decis că trebuie să formeze alianţe şi să se apere. S-a desfăşurat astfel Congresul de la Corint în toamnă, în cadrul căruia s-a alcătuit o alianţa de oraşe-state pentru a trimite trupe în punctele defensive.
Vestea traversării Hellespontului de către forţele lui Xerxes a şocat întreagă lume greacă. Temistocle a sugerat o nouă strategie: blocarea trecerii înguste de coasta Termopile (Porţile de Foc, denumire dată după izvoarele calde). Hopliţii greci puteau astfel să oprească avansul persan. Totodată, au fost trimise corăbii ateniene şi ale celorlalte oraşe-state pentru a bloca strâmtoarea Artemisium.
Dubla strategie a fost adoptată de congres. Între timp, iscoadele greceşti raportau că armata persană înainta lent prin Tracia şi Macedonia.
Între festival şi apărare: ce ar trebui să facă un rege?
În lunile august-septembrie ale anului 480 î.e.n., spartanii celebrau festivalul Carneia închinată lui Apollo Carneus (zeul recoltelor, oilor şi vitelor) în cadrul căreia se desfăşurau întreceri, sacrificii şi ospăţuri. Orice activitate militară era interzisă de legea spartană, fiind şi perioada în care se organizau Jocurile Olimpice şi fiind instaurat armistiţiul olimpic.
Leonidas era dispus că la vârsta sa de 60 de ani să-i conducă pe spartani în luptă pentru a apăra civilizaţia greacă. A decis totuşi să-i consulte pe Efori (un consiliu alcătuit din 5 membri aleşi anual ce aveau sarcini juridice) şi Oracolul de la Delfi unde preotesele, aflate sub influenţa gazelor toxice şi drogurilor, dezvăluiau profeţii.
Eforii, în ciuda încăpăţânării lor de a respecta religiozitatea şi tradiţiile, văzând că situaţia e urgentă, i-au permis lui Leonidas să-şi ia cu el garda de corp alcătuită din 300 de hippeis şi să strângă cât mai multe trupe din alte oraşe-state. La spartani, hippeis erau unităţi de infanterie echipaţi în armură.
De la Oracol însă, Leonidas a primit o profeţie care l-a îngrijorat:
“O, voi, oameni care locuiţi pe străzile largi ale Lacedemoniei,
Sfinţiţi festivalul Carneia, sau
Oraşul glorios va fi jefuit de către fii lui Perseus
Ori întreg ţinut Laconian
Va jeli pierderea unui rege, descendent al Marelui Hercule”
Leonidas s-a resemnat, convins fiind că va avea parte de o moarte sigură, dar glorioasă. La spartani conta ca luptătorii să aibă parte de o moarte frumoasă şi glorioasă în urma unei lupte duse cu îndârjire şi curaj.
Leonidas a selectat soldaţii care aveau să-l acompanieze, luând cu el doar pe cei care aveau fii şi lăsându-i pe cei necăsătoriţi şi fără copii acasă pentru a zămisli viitoarea generaţie de luptători spartani.
Leonidas şi-a petrecut în taină o ultimă noapte înainte de plecare, îmbărbătat fiind de nevasta sa, regina Gorgo. Această l-a întrebat ce va face ea dacă el nu se întoarce. Leonidas i-a răspuns că să se mărite cu un alt bărbat bun şi să facă copii.
Cu scut sau pe scut
A doua zi, la plecare, fără a-şi lua “la revedere iubirea mea” căci în Sparta nu era loc de gingăşie, regina Gorgo i-a înmânat personal hoplonul (scutul) lui Leonidas şi i-a spus “E tan e epitas”, adică „Întoarce-te cu scut sau pe scut”.
Doar spartanii adevăraţi puteau reveni în Sparta, fie victorioşi, cu scuturile în mâini, fie morţi în glorie, transportaţi pe scuturi. Spartanii dezonoraţi şi laşi care au cutezat să se retragă erau huliţi şi umiliţi de populaţia Spartei.
Astfel, Leonidas şi cei 300 de spartani, alături de alte trupe pe care le va strânge, au înaintat spre victorie sau moarte. Cu forţe ce cuprindeau 300.000 de trupe aduse din toate colţurile Orientului, Xerxes conducea cea de-a doua invazie asupra Greciei.
Continuare pe desprelume.ro