STIRI DE ULTIMA ORA
Acasă » REGIONAL » Moldova » Beat și fără permis, a intrat cu mașina într-un gard. Polițiștii pășcăneni i-au făcut dosar penal
pmp

Beat și fără permis, a intrat cu mașina într-un gard. Polițiștii pășcăneni i-au făcut dosar penal

În cursul zilei de ieri, un tânăr de 30 ani, a fost depistat beat la volanului unei mașini . Bărbatul nu deținea permis de conducere și s-a oprit cu mașina într-un gard. Din fericire nu au existat victime ci doar pagube materiale.

„Poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 6 Poliţie Rurală Paşcani efectuaeză cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane care nu deţine permis de conducere. Din investigaţiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că la data de 23 mai a.c., un tânăr de 30 de ani ar fi condus un autoturism, pe raza comunei Alexandru Ioan Cuza şi ar fi intrat în coliziune cu gardul unui imobil, în urma impactului rezultând doar pagube materiale. În urma testării tânărului cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. De asemenea, s-a constatat faptul că tânărul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehciule, iar un bărbat de 56 de ani i-ar fi încredințat acestuia autoturismul pentru a-l conduce pe drumurile publice, deși ar fi cunoscut că nu deţine permis de conducere. Cercetările continuă”, precizează reprezentanții IPJ Iași.

About Eduard PANAIT

Jurnalist

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Cât ne costă munca la negru. România rămâne în fruntea UE, iar nota de plată nu se oprește la taxele neîncasate

Munca la negru este, prin definiție, greu de măsurat. Nu apare integral în registre, declarații ...