STIRI DE ULTIMA ORA
Acasă » REGIONAL » Iasi » Bebeluş băgat în spital de o pană de gâscă. Ce au descoperit medicii?
pmp

Bebeluş băgat în spital de o pană de gâscă. Ce au descoperit medicii?

Părinţii spun că fetiţa lor ar fi înghiţit pana. Medicii cred însă că e vorba de o alergie la pene.

O fetiţă în vârstă de şapte luni, din judeţul Botoşani, a fost adusă zilele trecute la Spitalul de Copii „Sf. Maria“ din Iaşi cu suspiciunea că ar fi înghiţit o pană de gâscă. Speriaţi, părinţii acesteia au sunat la 112, mergând ulterior la cea mai apropiată unitate medicală pentru a vedea despre ce este vorba, iar medicii botoşăneni au redirecţionat cazul către unitatea medicală de specialitate din Iaşi.

Medicii ieşeni susţin însă că suspiciunea nu a fost confirmată, fiind vorba cel mai probabil despre o reacţie alergică pe care bebeluşul a sufe­rit-o. „Când a ajuns la noi copilul era bi­ne, nu prezenta probleme, parametrii vi­tali erau în limite normale. Cu toate acestea, cazul a fost internat, a fost investigat, având nevoie doar de un consult care a certificat faptul că nu a fost vorba despre aspirarea unei pene. Având în vedere că dormea într-o încăpere în care erau perne cu puf de gâscă, posibil să fi făcut o reacţie alergică, din această cauză prezentând tuse şi disfuncţie respiratorie“, a precizat dr. Tamara Roşu, medic-şef UPU de la Spitalul de Copii.

About Redacția

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Începe modulul al doilea al anului școlar 2026–2027. Cât durează și cât mai este până la vacanța de iarnă

Vacanța de toamnă se încheie. Elevii și preșcolarii se întorc luni, 2 noiembrie, în bănci ...